Moşii de la Crucea Roşie vor împărţi daruri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
No title
No title

Aceştia sunt veniţi din Laponia, după cum spun ei, şi le vor oferi familiilor dâmboviţene nevoiaşe ajutoare şi tichete valorice. De asemenea, aceştia pot fi închiriaţi şi de şcolile care strâng cadouri pentru copii prin comitetele de părinţi, pentru a le adduce micuţilor bucurie în suflet.

Copiii dâmboviţeni şi familiile nevoiaşe vor primi daruri în această perioadă de la mai mulţi moşi chemaţi din Laponia, ţinutul lui Moş Crăciun, de Crucea Roşie Dâmboviţa. Pentru că ne aflăm în pragul sărbătorilor de iarnă, când trebuie să ne gândim la cei de lângă noi, reprezentanţii instituţiei dâmboviţene au iniţiat o campanie de împărţire de ajutoare şi daruri, unele strânse din donaţii, altele venite din partea filialei centrale a Crucii Roşii Române. „Moşii vor ajunge în familii, la copii, iar în programul nostru sunt incluse şi vizite în azilele bătrâni şi centrele de asistenţă pentru copii din judeţ. Vrem să aducem o bucurie în rândul copiilor. Voluntarii noştri au făcut în aşa fel încât şi-au ales nişte costume pe măsură şi avem cei mai puternici Moşi Crăciun din judeţ”, mărturiseşte Gheorghe Popescu, directorul Crucii Roşii Dâmboviţa.
Familiile nevoiaşe, cărora le lipsesc multe de sărbători, vor primi ajutoare, dar şi tichete valorice, pentru a le da o speranţă şi a le aduce o bucurie în casele lor. Acestea vor fi împărţite de voluntarii Crucii Roşii Dâmboviţa, alături de Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi de comisiile din localităţile din judeţ.

Moşii pot fi împrumutaţi

De la voce şi până la mişcări sau repertoriu de poezii, moşii de la Crucea Roşie Dâmboviţa se pregătesc intens pentru a intra cum se cuvine în rolul lui Moş Crăciun. Aceştia au învăţat poezii şi caută acum cele mai trăznite poante pentru a fi cât mai atractivi în faţa copiilor. “Traseul nostru din Laponia a fost extrem de greu, aşa că sperăm să iasă ceva frumos din această campanie. Suntem dotaţi cu de toate. Din câte ştim noi, aici sunt copii cuminţi şi noi suntem pregătiţi să-i răsplătim cu daruri”, spune unul dintre moşi.
La serviciile moşilor pot apela şi instituţiile dâmboviţene de învăţământ. Astfel, profesorii care strâng daruri pentru copii cu ajutorul părinţilor îi pot invita pe moşii de la Crucea Roşie Dâmbovişa să le înmâneze. “Moşii noştri vor sta la dispoziţie de dimineaţa până seara, dar să nu fie ţinuţi până se face târziu, pentru că trebuie să ajungă şi ei la familiile lor”, spune Gheorghe Popescu. Reprezentanţii Crucii Roşii au mai împărţit ajutoare şi în această perioadă.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite