Moreni: 6000 de consumatori nu au apă potabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de locuitori din municipiul Moreni trăiesc fără apă potabilă. Din când în când, pe străzile din Cartierele Ţuicani, Pleaşa, Schela Mare şi Colonia Americană, intră cisternele pompierilor, care aprovizionează populaţia cu apă menajeră, bună doar pentru spălat manual şi, eventual, irigat grădinile de legume.

Reţeaua de apă aparţine fostei Schele de Petrol

„Situaţia aceasta persistă de vreo 10 ani. Nu putem să ne folosim maşinile de spălat, centralele termice, hidrofoarele. E bucurie mare când auzim că ţârâie apa pe conducte. Ne chinuim cum putem să ne facem provizii în tot felul de recipienţi. Am stat fără apă şi de Crăciun, şi de Revelion, şi de Paşte. Ne bucurăm atunci când plouă, că ne refacem şi noi proviziile”, ne-a spus Maria Zamfir. Oamenii nu pot să-şi sape nici puţuri. Cartierele fie sunt amplasate pe o pungă de sare, fie sunt cocoţate pe vreun vârf de deal. Reţeaua de apă potabilă  aparţine fostei Schele de Petrol Moreni. Odată cu privatizarea, investitorul austriac nu a mai fost interesat să menţină viabil sistemul. Nu era nici rentabil şi nici nu are cuprins în obiectul de activitate furnizarea de apă. Cei 6000 de consumatori din cartierele sus-amintite au rămas ai nimănui. La nivelul minicipiului Moreni s-au obţinut bani europeni pentru reabilitarea şi extinderea reţelei de apă pobabilă. Din păcate, Ţuicani, Pleaşa, Schela Mare şi Cartierul American nu sunt cuprinse în acest proiect. Primarul Vasile Goran a prezentat situaţia în plenul Consiliului Local Moreni, solicitând aleşilor să găsească împreună o soluţie pentru rezolvarea acestei crize. Consilierul Sorin Geroşanu, locuitor al Coloniei Americane, este sceptic. Crede că s-ar putea pune capăt lipsei de apă potabilă cel mai devreme în 2 ani.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite