Minoră de 8 ani, accidentată de un şofer neatent
0Potrivit poliţiei, accidentul a avut loc pe DJ 712, în interiorul comunei Şotânga. Un şofer în vârstă de 30 de ani, din cauza neatenţiei, a acroşat o minoră de 8 ani care se afla pe podeţul de acces al unui imobil.
Din accident a rezultat rănirea pietonului şi a numitului I. Constantin, de 48 de ani, pasager pe locul din drepta faţă a autoturismului, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie legală prin parchet.