PORTRET: Marilena Beşcucă scrie poveşti fantastice

Dragostea pentru Limba română a încolţit în sufletul elevei Şcolii Coresi din fragedă copilărie. Acum, îşi dezvoltă talentul participând cu mult succes la concursuri şi olimpiade.

Marilena a învăţat să citească pe la 3-4 ani. Îi plăcea să descifreze reclamele, titlurile şi inscripţiile care îi apăreau în faţă. „Tata a fost cel care m-a deprins cu cititul. Tot el mă îndeamnă şi acum să citesc din multele cărţi pe care le avem în bibliotecă. Atunci când observă că trece o perioadă mai lungă şi eu nu lecturez, îmi povesteşte cum era el la vârsta mea, cum citea până târziu în noapte... Reuşeşte astfel să-mi insufle dorinţa de a trăi alte şi alte aventuri”, ne mărturiseşte Marilena Beşcucă.

În clasele primare, copila a început să aştearnă pe hârtie propriile sale povestiri, scurte şi foarte fanteziste, după cum le descrie. Au plăcut, astfel că au fost publicate în paginile revistei şcolii. „Când le recitesc, zâmbesc, gândindu-mă la inocenţa pe care o aveam, pe care o au de altfel toţi oamenii, inocenţa de a fi copil. Văd cuvintele simple pe care uneori mama le aşternea întocmai pe hârtie când eu îi dictam micile izbucniri ale imaginaţiei mele”, povesteşte adolescenta.

Concursurile de română nu au secrete pentru ea

În Gimnaziu, Marilenei i s-au deschis noi orizonturi, iar cunoştinţele acumulate au ajutat-o să câştige numeroare concursuri şi olimpiade. „Am ales Limba română pentru că este diferită, pentru că este limba mea maternă, pentru că este romantică, având sute de mii de cuvinte şi milioane de sensuri. În Limba română îmi este uşor să mă exprim, cum probabil nu mi-ar fi în nici-o altă limbă. Senzaţia de dinaintea concursurilor de română este unică. De-o parte sunt emoţiile, de cealaltă o linişte sufletească aparte. Aceste sentimente contradictorii creează o combinaţie cel puţin ciudată”, spune Marilena.

La 14 ani, eleva citeşte aproape orice, însă ne mărturiseşte că nu iubeşte genul epic, cu întâmplări cu desfăşurare rapidă. „Mă atrag în mod deosebit cărţile în care se descriu sentimentele, trăirile personajelor”.

Este de altfel ceea ce-i place să surprindă şi în propriile povestiri. „Când scriu, într-un fel, nu prea gândesc. Adică, doar scriu. Când termin, îmi recitesc compunerea şi uneori mă mir că eu chiar am gândit acele lucruri”, mărturiseşte Marilena.

Talentul i-a fost remarcat şi de profesorul de Limba română, care îi îndrumă paşii pentru a-l putea pune în valoare. „Modul în care Marilena exprimă lucrurile curge de la sine. Are un exerciţiu al gestaţiei ideilor”, afirmă prof. Alexandru Iacob.

Întrebări şi răspunsuri:

Există vreo oră de Limba română pe care eşti convinsă că nu o vei uita niciodată?
Am scris anul acesta o compunere despre un personaj fictiv, Victor, care merge la munte doar pentru a picta şi a-şi desăvârşi talentul, chiar dacă are o proteză la piciorul drept şi face eforturi pentru a se deplasa. Domnul profesor m-a scos în faţa clasei, m-am înroşit toată cum fac de fiecare dată, dar am citit-o şi când toţi colegii mă ascultau atenţi dorind să audă întreaga compunere, ei bine, atunci a fost tare ciudat, când am văzut că 19 oameni mă urmăreau cu sufletul la gură... M-am simţit minunat şi mergând spre bancă, o colegă mi-a şoptit «Ce tare...!», referitor la compunere. A fost o oră de Limba română pe care nu am să o uit niciodată.

Ce planuri ţi-ai făcut în ceea ce priveşte viitorul tău profesional?
Nu m-am hotărât încă. De-a lungul anilor mi-au trecut prin minte foarte multe profesii. La început aş fi vrut să devin medic veterinar deoarece iubesc animalele, apoi m-am gândit şi la o carieră didactică, după care am fost tentată de drept sau arhitectură. Ceea ce ştiu sigur este că profesia pe care o voi alege mă va reprezenta, va fi ceva care mă pasionează şi care să îmi facă plăcere întreaga viaţă. Este un pas important care trebuie gândit foarte bine pentru a nu regreta mai târziu.

Ce îi place:
„Îmi place să călătoresc pentru a cunoaşte oameni şi locuri noi, să ascult muzică indie-rock, să fiu înconjurată de prieteni care să mă ajute şi pe care să-i ajut şi eu”, spune olimpica.

Ce nu îi place:
„Nu îmi place răutatea oamenilor, nici ipocrizia societăţii. Apoi, sunt una dintre puţinele persoane care nu a fost cuprinsă de magia cărţilor lui Jules Verne. Nu îmi place culoarea roz”, afirmă Marilena Beşcucă.

Profil:
Născută: 14 mai 1997, Târgovişte.
Studii: Clasa a VII-a Şcoala Coresi Târgovişte.
Familie: Singură la părinţi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!