Mariela Iliescu a croit pentru Stela Popescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariela Iliescu a croit pentru Stela Popescu
Mariela Iliescu a croit pentru Stela Popescu

Bucureşteanca, stabilită de câţiva ani în Târgovişte, a lucrat 10 ani la Casa de Modă ”Venus”, unde a întâlnit o mulţime de personalităţi ale României.

Născută în Bucureşti în jurul cartierului Oborului, Mariela Iliescu a venit pe lume într-o perioadă marcată de război, mizerie şi foamete. Chiar dacă au trecut foarte mulţi ani, femeia îşi aminteşte şi acum acele vremuri grele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
“Avioanele survolau Bucureştiul. Şi acum, după zeci de ani, aud sunetul bombardamentelor. Îmi amintesc că de la Gară până la Piaţa Chibrit totul a fost ras. În jurul meu era doar suferinţă”, povesteşte Mariela, Eta- cum o cunosc prietenii.

Nu ştia ce înseamnă jocul vesel al copilăriei şi nici nu se putea bucura de răsfăţul familiei pentru că erau prea săraci.
”Nu aveam parte de dulciuri cum au acum cei mici. Mama mi-a făcut primul tort la 6 ani, un tort din mămăligă cu magiun în interior. Atunci am crezut că nu există ceva mai delicios”, spune acum amuzată femeia. Sărăcia era la tot pasul, singurul venit în familia Marielei fiind doar puţinii bani câştigaţi de mama acesteia, din croitorie. A învăţat şi ea secretele maşinii de cusut şi, la trei ani după ce a terminat şcoala, a reuşit să găsească un loc de muncă în confecţii.

La 18 ani a creat primele rochii

Talentată şi tânără, la numai 18 ani, Eta a câştigat concursul pentru un post de croitoreasă. Pentru 10 locuri de muncă au candidat 150 de femei. Timp de cinci ani, a învăţat toate secretele maşinii de cusut, ajungând la o cooperativă. Acolo talentul său nu a trecut neobservat, şi la scurt timp, şefa de unitate a angajat-o la atelierul de confecţionat la Casa de Modă “Venus”.
Pentru că era cu adevărat pasionată de design, Eta crea cele mai frumoase rochii de seară. Talentul l-a preţuit şi l-a folosit la cote maxime urmând şi un curs de design vestimentar şi design de interior. La talentul ei apelau importanţi oameni din ţară, oameni care doreau anumite ţinute pentru recepţii.

Irina Loghin şi Stela Popescu, cliente fidele

Mariela spune că printre clientele fidele se numărau neveste de ambasadori, mai mult din partea arabă, dar şi personalităţi din România: Irina Lochin, Stela Popescu, Marina Voica, Luminiţa Dobrescu, Tamara Buciuceanu,  soţia lui Gheorghe Maurer, mama lui Mădălin Voicu.
“A venit Irina Lochin la mine cu un costum popular pe care dorea să-l modific. I-am făcut nişte trandafiri din paiete, o frumuseţe şi sincer chiar a fost mulţumită. Văd că şi acum îl mai poartă la diferite emisiuni tv. A fost o perioadă benefică pentru mine pentru că am avut norocul să trăiesc pe lângă oameni de elită. De la ei am învăţat cum să mă port, cum să vorbesc”, spune Mariela.

A găsit liniştea în Târgovişte

După o viaţă grea, marcată de sărăcia copilăriei şi mai apoi violenţa soţului, a venit timpul să cunoască şi liniştea. În 1994 a rămas văduvă, dar singurătatea nu avea să-şi găsească locul lângă ea. A avut norocul să cunoască un om bun, care a reuşit să-i arate că există şi pentru ea blândeţe şi respect. Bătrâneţea dorea să şi-o trăiască în linişte, departe de Bucureşti. Şi-a vândut apartamentul din capitală şi a reuşit să-şi achiziţioneze unul în Târgovişte. Fericirea nu a ţinut mult timp pentru că după numai după doi ani, Mariela şi-a pierdut soţul. A rămas singură, fără copii, fără fraţi, fără părinţi, doar cu o pisică Ţiţi şi un căţel Picu, singurele suflete care îi sunt aproape şi îi fac bătrâneţea liniştită.

Profil:
Nume: Mariela Iliescu
Născută: 28 iulie 1941, Bucureşti
Studii: Şcoala Elementară Bucureşti
Familie: nu mai are pe nimeni

Ce-i place:

Îmi place să ascult muzică şi să citesc. Sunt pasionată de artă motiv pentru care nu care nu ratez nicio expoziţie. Animalele reprezintă pentru mine o familie. Seara mă relaxez dacă mă uit la un film vechi.

Ce nu-i place:

Am avut parte în viaţă de multă răutate şi acum sincer nu-mi place violenţa, nici fizică nici verbală. Nu înţeleg de ce oamenii bârfesc, mi se pare un lucru foarte urât. De asemenea nu-mi palce minciuna şi incorectitudinea.

Întrebări şi răspunsuri?

Care este cea mai urâtă amintire?

Brutalitatea soţului a fost şi este pentru mine un coşmar. Mai bine de 30 de ani am fost bătută cu bestialitate de omul care îmi era partener de viaţă. Pe acele vremuri nu era uşor să divorţezi şi trebuia să accepţi orice pentru că altfel erai de râsul lumii.


A fost o clientă pe care şi acum o păstraţi în suflet cu nostalgie?

Puica Busuioc era secretara unui om important. Eu îi cream cele mai frumoase ţinute pe care le purta cu mare drag la petrecerile private. Mă invita şi pe mine şi mă recomanda ”croitoreasa mea de elită”.


Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite