Maria Costache, femeia care a sădit primul arbore în Aleea Trandafirilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de 15 ani, a mobilizat locatarii în acţiuni voluntare de înfrumuseţare a cartierului.

Doamna Marioara a venit la Târgovişte în 1957. Şi-a urmat soţul, militar de carieră. Primii ani au fost extrem de dificili. Nu cunoştea pe nimeni, nu avea serviciu, nu avea casă... A locuit cu chirie, undeva pe centru, la o familie ursuză, de care îşi va aminti până va închide ochii.

„Pur şi simplu, îmi era frică de proprietar. Nici în bucătărie nu mă lăsa să intru. Eram nevoită să prepar mâncarea pe o lampă de gătit, într-o terasă a casei”, ne povesteşte Maria Costache.

Viaţa i s-a schimbat definitiv după ce l-a cunoscut pe primarul Constantin Motoroiu, un gospodar cum nu o să mai aibe vreodată Târgoviştea, după cum susţine doamna Marioara.

Zi de zi mergea în pădure după puieţi de arbori


„Între timp, ne mutasem la bloc şi, la iniţiativa tovarăşului prim-secretar Motoroiu, în 1967, am ajuns să mă ocupă de asociaţia de locatari din Aleea Trandafirilor. La început mi-a fost frică. Nu ştiam ce trebuie să fac, însă oamenii mi-au dat curaj”, povesteşte Maria Costache.

Cel mai frumos şi mai verde cartier al Târgoviştei de astăzi - Aleea Trandafirilor - arăta în anii 60 ca o hrubă.

„Între blocuri erau numai maidane şi grămezi de gunoaie. Peste tot găseai resturi de materiale rămase de la construcţia blocurilor. Nu erau alei, nu erau arbori. Nu era nimic. Doar hipodropul Şcolii de Cavalerie”.

Iubitoare de frumos, Maria Costache a demarat imediat, voluntar, activităţile de sistematizare şi înverzire a cartierului. „Mă trezeam la ora patru de dimineaţă şi plecam la Platformă, unde mă întâlneam cu tovarăşul Motoroiu. Încărcam camioane cu pământ fertil pe care-l aduceam în Aleea Trandafirilor, ca să nivelăm terenul dintre blocuri şi apoi să începem plantatul”, îşi aminteşte doamna Marioara.

După patru ani de muncă asiduă, cartierul s-a schimbat la faţă. A devenit cu adevărat un loc unde să-ţi trăieşti liniştit şi fericit viaţa.

„Ştiţi cum s-a pus gardul viu în oraşul ăsta? Plecam cu oamenii la pădure şi smulgeam lemnul câinesc cu mâinile goale. Aduceam şi patru remorci de puieţi într-o zi. Făceam totul cu plăcere. Nu eram obligaţi, cum ar crede unii. Toamna târziu, pe ploaie, ne îngheţau mâinile, dar plantam. Ne era ciudă să renunţăm. Primarul Motoroiu ieşea în cartier cot la cot cu oamenii. Nu planta, dar era printre noi şi era suficient. Aveam câţiva locatari în cartier, ţigani, care munceau de ţi-era mai mare dragul. Unuia îi ziceam domnul inginer. Era foarte mândru că-l numeam aşa”, îşi aminteşte Maria Costache.
 
Întrebări şi răspunsuri:


Credeţi că astăzi administratorii asociaţiilor de proprietari ar mai putea să mobilizeze oamenii cum o făceaţi dvs.?
Nu cred că ar mai reuşi. Atunci erau oamenii dornici să stea într-o casă nouă şi să aibe frumos în jur. Acum sunt nepăsători. Nu mai vor să facă treabă. Nu ştiu de ce este puturos românul astăzi. Nu a fost aşa. Eu am speranţă însă că mai sunt copii care ar munci, dacă ar avea pe cineva care să-i îndrume ce au de făcut. Târgoviştei de astăzi îi lipseşte un primar gospodar.

V-aţi implicat şi în strângerea de fonduri şi produse pentru Crucea Roşie. Ce situaţie v-a rămas întipărită în memorie?


Era după cutremurul din 1977. Am strâns obiecte casnice de la târgovişteni şi ne-am dus cu şase camioane la Bucureşti. Am găsit doi bătrâni într-un apartament dărâmat. Am vrut să le lăsăm veselă şi îmbrăcăminte. Au început să plângă şi ne-au spus că lor le-a mai rămas o uşă de la o noptieră pe care o pot transforma în tocător: « Noi mai avem. Alţii nu au nimic». Am plâns atunci de nu mai puteam să mă urc nici în camion. A fost dramatic.

Ce îi place:
Îmi plac oamenii buni şi cei care muncesc pentru a realiza ceva în viaţă. Mi-ar plăcea să fie frumoasă şi verde Târgoviştea.

Ce nu îi place:
Nu îmi plac oamenii puturoşi şi răi. Nu îmi plac nici cei care nu se ţin de promisiune. Nu îmi place că am ajuns o ţară de râs.

Profil:
Nume: Maria Costache
Născută: 5 septembrie 1925, comuna Buzoieşti, judeţul Argeş
Studii: Şcoala Medie Piteşti
Familie: Căsătorită, un băiat - Ovidiu, şi doi nepoţi

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite