Târgovişte: Doru Mareş, unul dintre cei mai acizi critici de teatru

Dâmboviţeanul a fost profesor, jurnalist, a condus un teatru, a publicat un volum de poezie şi acum, din postura de critic de teatru, jurizează festivaluri de profil de pretutindeni. Câteva ore pe zi le petrece traducând cărţi.

Doru Mareş a început cu critică literară pe vremea când era încă elev la liceu, în clasa a X-a. Atunci, l-a cunoscut pe Nicolae Manolescu, cel care l-a ajutat să progreseze rapid.

„Eu sunt produsul lui Nicolae Manolescu, el m-a ajutat. Când am intrat la facultate, eu parcursesem deja toată materia din anii universitari”, a declarat criticul de teatru.

Timp de patru ani, după ce a terminat facultatea a fost profesor de Limba şi Literatura Română, apoi jurnalist la un cotidian central. “Anul acesta, se împlinesc 30 de ani de la debutul publicistic”, mărturiseşte Doru Mareş.

Presa l-a condus treptat spre critica de teatru pe care o practică, bucurându-se de succes, de 18 ani. “Începutul a fost din greşeală. Era Festivalul Naţional de Teatru. Am făcut o critică şi am avut o prestaţie fulminantă”, a precizat criticul. Încet – încet şi-a făcut loc în breaslă şi a intrat în topul criticilor de teatru.

Se poate lăuda, în prezent, cu 1.500 de articole în presa naţională. Apoi, a început să fie căutat pentru a juriza concursurile de teatru, din ţară sau de peste hotare. Anul trecut, a fost pentru a doua oară membru în juriul Galei Uniter. Este, de altfel, membru al Uniunii scriitorilor, al UNITER şi al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, cu sediul la Paris.

Din 2000 până în 2004 a fost director al Teatrului din Sfântu Gheorghe, iar pe vremea în care Ion Caramitru a fost ministru al Culturii, Doru Mareş a fost purtătorul său de cuvânt. 

Cel mai antipatic critic

Îşi aminteşte cu satisfacţie că, în urmă cu câţiva ani, a fost desemnat de actori şi regizori “Cel mai antipatic critic de teatru din România”. “N-am cunoscut decât doi regizori cu care am rămas prieten după ce le-am spus că nu mi-a plăcut spectacolul”, menţionează Doru Mareş.

Dincolo de critică, dâmboviţeanul a tradus din franceză 25 de cărţi şi a publicat un volum de poezii intitulat “Mimând orgasmul social”. A apărut, de asemenea, într-o antologie portugheză cu un eseu de teatru. “Acum lucrez la a treia carte de poezie, deşi n-am publicat-o încă pe a doua”, povesteşte poetul.

Activitatea de care este cel mai mândru este un proiect “pro bono”, în care a implicat mai mulţi adolescenţi din Pucioasa. Astfel, a format o trupă de teatru, care a fost în Lituania cu un spectacol în română şi engleză.

“La Pucioasa se nasc copii geniali. Poate merge oricine la liceul din localitate şi se va convinge”, spune cu mândrie Mareş.

Timp liber nu prea are, fiind mai mult plecat pe drumuri la festivalurile de profil sau petrecând ore în şir în faţa cărţilor pe care le traduce. Când vrea să se relaxeze, merge în grădina casei sale de la Pucioasa pentru a sta în compania trandafirilor urcători. Merge cu plăcere pe munte, dar nu mai urcă “cu casa în spinare”, pentru că a început să simtă că nu mai are 20 de ani.

Îi place hip-hop-ul

Ascultă cu plăcere muzică de la hip-hop până la Bach şi este prieten încă din anii ’80 cu Cristi Minculescu, solistul trupei Iris.

Ce-i place?

Îmi place să stau lângă o apă mare. De-asta mi-a plăcut, de pildă, Malta. Aş fi vrut ca Pucioasa să fie lângă mare. Dacă aş găsi o locaţie perfectă, cred că aş părăsi Pucioasa. Îmi place însă şi muntele, îmi plac drumeţiile montane.

Ce nu-i place?

Nu-mi plac mârlănia, minciuna şi faptul că suntem pe ultimul loc în Europa la consumul de săpun. Şi, pentru că trăiesc în România, nu-mi place 85% din clasa politică. Mă tem ca şi cei 15% să nu fie atraşi, la un moment dat, în tagma celorlalţi.

Întrebări şi răspunsuri:

Care este cel mai ambiţios proiect în care aţi fost implicat?
Printre cele mai mari proiecte a fost Atelierul European de Traducere. Acesta este format din şapte ţări europene, iar eu am făcut parte din board-ul lui. Acolo se citesc texte, se traduc în franceză şi se publică volume cu bani europeni. Pot să spun că am publicat şapte dramaturgi tineri din România. Nu ducem lipsă de dramaturgi talentaţi, iar Târgoviştea îl are pe Ştefan Peca, dramaturg de nici 30 de ani care a ajuns până în SUA.

Care este cel mai mare regret pe care îl aveţi?
Că nu are ziua măcar 48 de ore. Dacă ar avea 72 ar fi şi mai bine că aş avea timp de scris. Şi mai regret, dincolo de prima dragoste, faptul că viaţa nu se opreşte în loc la 21 de ani. Nu suport bătrâneţea nici fizică, nici psihică.

Profil:
Născut: 24 noiembrie 1957, Pucioasa
Studii: Facultatea de Filologie la Universitatea Bucureşti
Familie: un copil
Hobby: grădinăritul, muntele, scrisul şi cititul