Târgovişte: Manifestările suspendate duminică, reprogramate pentru mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Manifestările suspendate duminică, reprogramate pentru mâine
Târgovişte: Manifestările suspendate duminică, reprogramate pentru mâine

Manifestările dedicate „Zilelor Cetăţii”, suspendate, ieri, din cauza precipitaţiilor abundente, vor avea loc, mâine, la orele şi în locaţiile stabilite iniţial.

Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Târgovişte, Bertha Colea, mâine seară, de la ora 20.30, în Parcul Chindia  se va desfăşura spectacolul medieval „Atacul de noapte”, care va reproduce scene din bătălia dintre oştile conduse de Vlad Ţepeş şi de Mehmed al II-lea.

Tot în Parcul Chindia, la 21.00, va avea loc recitalul Corala Appassionato, iar de la ora 21.30, pe scena amplasată în parc Gheorghe Zamfir şi Filarmonica Muntenia vor susţine un concert extraordinar.

În aceasta seară, de la ora 19.00, pe scena Teatrului „Mihai Popescu” se va juca piesa „Hipioţi şi bolşevici”, a declarat directorul instituţiei, Dan Ţopa.

De asemenea, de la ora 17.00, tot în această seară, cei care se vor plimba prin parcul mare al oraşului pot asculta şi muzică de promenadă cu fanfara teatrului.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite