Târgovişte: Vizitaţi Mănăstirea Stelea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Vizitaţi Mănăstirea Stelea!
Târgovişte: Vizitaţi Mănăstirea Stelea!

În acest sfârşit de săptămână, vă propunem să vă adunaţi gândurile într-o oază de linişte, ce aminteşte de secolul XVII.

Mănăstirea Stelea se află chiar în mijlocul oraşului, la doar 150 m de Curtea Domnească. În prezent, la mănăstire îşi găsesc adăpost şapte călugări, la care puteţi găsi înţelegere şi sfaturi pentru a depăşi momentele grele din viaţă, de care nimeni nu este ocolit. Stareţ este P.C. Vichentie Bîgu.

Mănăstirea a fost ridicată la 1645 de domnul Moldovei, Vasile Lupu, ca semn al împăcării cu Matei Basarab care, la rândul lui, a construit Mânăstirea Soveja. 

În urma numeroaselor invazii ale oştilor turceşti biserica a fost incendiată şi a pierdut iconostasul. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, Biserica a fost reparată, punându-se o nouă  pardoseală din dale de piatră. De asemenea, s-a refăcut clopotniţa, şi a fost înfrumuseţată cu o nouă zugrăveală.

Biserica reprezintă un monument de referinţă pentru arta Ţării Româneşti, din veacul al XVII-lea. În incinta mănăstirii, a fost restaurată Casa Nifon, în care a fost înfiinţat un muzeu de artă şi arhitectură religioasă al Arhiepiscopiei.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite