Târgovişte: Magazinele de ierburi apar şi la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Magazinele de ierburi apar şi la Târgovişte
Târgovişte: Magazinele de ierburi apar şi la Târgovişte

În Microraionul 6 s-a deschis de curând un magazin care vinde...iarbă. Oricât de ciudat ar suna, magazinul vinde fel de fel de ierburi care, aparent servesc studiului botanic dar sunt folosite de tineri pe post de stupefiante. Încă un astfel de magazin există şi în zona centrală a oraşului.

„Legal Smoke” este un curent care a apărut în România anul acesta. În toată ţara există sute de magazine care vând plante pentru colecţionari şi botanişti. În fapt, substanţele obţinute din plantele din magazin au efect halucinogen şi sunt droguri legale, fiindcă nu există pe listele substanţelor nepermise.

Magazinele din Târgovişte sunt primele de acest gen din judeţ. Produsele de aici fac parte dintr-o gamă largă de ierburi mai puţin cunoscute care nu există pe listele de substanţe interzise din România. De acest lucru se folosesc şi patronii de astfel de magazine.

Programul de funcţionare al magazinului din microraionul 6 este de la ora 18.00 la ora 2.00 iar preţurile produselor de aici este situat între 30 şi 150 de lei, în funcţie de pastilele, ierburile sau substanţele lichide pe care clientul le doreşte.

Târgoviştenii nu au habar de ce e dincolo de uşa magazinului

Oamenii care trec prin zona unde este amplasat respectivul magazin nu ştiu nimic despre produsele vândute aici. „Trec zilnic prin zona asta, că stau aici, în apropiere. Am văzut ceva, cu o frunză, în afiş. În rest, habar n-am. Am înţeles că se vând plante decorative, că aşa mi-a zis un vecin”, spune Stan Pop, un pensionar care locuieşte în micro 6.

Există şi tineri care au primit vestea înfiinţării noului magazin cu mare bucurie. „De ce nu? E bine că a apărut şi la noi. Am înţeles că substanţele nu sunt interzise şi că nu provoacă niciun fel de reacţii adverse”, a declarat Ionuţ Apostol, un tânăr de 24 de ani.

Cumpărători sunt destui

Chiar la intrarea unuia dintre magazine, un tânăr de 22 de ani a explicat că el cumpără de aici atunci când se duce la câte o petrecere şi are nevoie de un „înăritor” pentru distracţie. Deşi comercianţii le expun ca pe substanţe parfumate pentru ambient, tinerii le folosesc şi altfel.  „Îmi cumpăr câte ceva atunci când vreau să mă distrez mai tare ca deobicei. Am consumat doar salvie până acum şi nu mi-a fost niciodată rău a doua zi şi nu am constatat efecte adverse. Am aflat de magazin de la câţiva prieteni care vin aici”, a spus tânărul care a vrut să îşi păstreze anonimatul, de frică să nu fie etichetat greşit.

Până acum, nimeni nu a avut probleme

Din momentul deschiderii magazinului de ierburi „speciale” şi până acum, nimeni nu s-a prezentat la Spitalul de Urgenţe din Târgovişte acuzând probleme datorate plantelor. Nicoleta Bobe, şeful Biroului Regional din cadrul Centrului Antidrog Prahova a declarat, pentru Adevărul de Seară, că există substanţe care pot provoca mari neplăceri consumatorilor. „Pentru că nu poate fi vorba despre o cantitate controlată, pot exista efecte toxice. Se pare că aceste substanţe au efect halucinogen şi exista mari probleme la supradozaj”, a menţionat reprezentantul Centrului Antidrog. Tot aceasta a mai afirmat şi că, în cazul anumitor plante, efectele secundare pot duce chiar la deces.

Legislaţia nu poate opri vânzarea unor astfel de mărfuri

Legislaţia în vigoare nu are niciun temei legal pentru a opri răspândirea a astfel de substanţe. Există în prezent un proiect legislativ care îşi propună să pună pe lista substanţelor interzise şi multe dintre ierburile din acest gen de magazine. Cu toate acestea, comercianţii de iarbă au avut grijă şi au ataşat, fiecărui produs, etichete care menţionează că respectivele plante nu sunt pentru consum uman.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite