MĂSURĂ Curtea Spitalului Judeţean va fi supravegheată video

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru ca episodul de acum câteva luni, atunci când pacienţii internaţi la Terapie Intensivă au fost în pericol de moarte, să nu se mai repete, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă a luat măsuri suplimentare.

Vor fi instalate camere de supraveghere dar şi un sistem prin care toate maşinile care intră şi care ies, vor fi monitorizate. Se va şti astfel, cât la sută din capacitatea parcării este ocupată.

„În parcare vor exista camere de luat vederi şi senzori, astfel încât, la poartă, să se ştie cât la sută din capacitatea parcării a fost ocupată şi cât staţionează fiecare maşină. La ieşire, şoferii vor plăti exact cât timp au stat. Cazul de acum câteva luni, când hoţii au tăiat ţeava de cupru care alimenta cu oxigen bolnavii de la Terapie Intensivă, nu se va mai repeta, pentru că vom ştii exacat ce se petrece în curtea spitalului”, a declarat Lavinia Ionescu, managerul unităţii.

Pacienţii nu vor mai suferi de frig

Până la sfârşitul lunii septembrie se va finaliza reabilitarea termică a Pavilionului Central. Pacienţii nu vor mai suferi de frig iarna şi vor suporta mai uşor zăpuşeala din timpul verii, graţie geamurilor termopane. „Reabilitarea termică este necesară pentru confortul pacientului. Totdodată, sperăm ca până la sfârşitul anului va fi instalată şi aparatura RMN şi se va putea lucra pe unul din nivele. Vor fi finalizate cele 5 săli de operaţie care vor fi la standarde europene, dotate cu aparatură europeană, astfel încât serviciile în sănătatea dâmboviţeană să crească sensibil”, a declarat Florin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Spitalul Judeţean de Urgenţă este inclus într-un amplu proiect de reabilitare a cărui valoare se ridică la 20 de milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene. Consiliul Judeţean contribuie cu aproximativ 360.000 de euro iar Ministerul Sănătăţii, cu 6 milioane de lei şi 850.000 de euro pentru aparatură medicală.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite