Lucrările la Spitalul Judeţean din Târgovişte, aruncate în aer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la spital sunt boicotate de aleşi
Lucrările la spital sunt boicotate de aleşi

În cadrul şedinţei ordinare de lucru a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, aleşii din Opoziţie au solicitat o amânare de două zile a discuţiilor pe marginea proiectului de hotărâre privind obţinerea unui împrumut  pentru a se putea continua lucrările de reabilitare a Spitalului Judeţean, dar şi pentru finanţarea altor investiţii.

Din păcate, aleşii USL nu s-au prezentat la şedinţa de îndată, convocată două zile mai târziu, astfel că proiectul a fost din nou aruncat în aer. În atare situaţie, lucrările la Spitalul Judeţean, care sunt întârziate cu câteva luni, nu s-au deblocat.

"Suntem cu spitalul închis la jumătate. Bolnavii sunt alergaţi prin tot oraşul. A venit frigul şi suntem asaltaţi de patologia de sezon. Avem şi câte trei bolnavi în pat", spune dr. Lavinia Ionescu – managerul unităţii medicale.

USL a anunţat că aleşii judeţeni ai PNL şi PSD vor participa la şedinţe numai dacă acestea vor fi convocate la sediul Consiliului Judeţean, nu într-o altă locaţie, şi dacă primesc de fiecare dată întreaga documentaţie de care au nevoie.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite