Lucian Grigorescu este observator comic al realităţii

Târgovişteanul a scris multe cărţi de memoralistică în care a “zugrăvit” cu mult umor aspecte din viaţa de zi cu zi şi din călătoriile  prin Europa. Lucian Grigorescu a predat la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte până la pensionare.

Profesorul Lucian Grigorescu a absolvit Liceul Ienăchiţă Văcărescu. A cochetat cu scrisul încă din clasa a IX-a, când publica în revista “Uzina şi Ogorul” portrete şi reportaje. Facultatea a făcut-o la Iaşi. Ne spune cu mândrie că a fost coleg de grupă cu Cezar Ivănescu şi asta datorită unui concurs de împrejurări. “Cezar Ivănescu a rămas repetent în anul II şi, uite, aşa, ne-am cunoscut. Era un student deştept, sclipitor. Dialoga cu profesorii universitari fără probleme pe teme de literatură universală, de istorie”.

În studenţie a locuit în camera lui Marin Sorescu

Cu emoţie, Lucian Grigorescu ne-a mărturisit că, la Iaşi, a locuit în camera pe care a ocupat-o în studenţie marele poet şi dramaturg român Marin Sorescu. “A fost un lucru deosebit pentru mine. Totdeauna l-am apreciat pe Marin Sorescu. Este între poeţii mei preferaţi”. Lucian Grigorescu a scris 15 cărţi. Memorialistică, impresii de călătorie, reportaje, proză scurtă. “Cartea care, zic eu, mă caracterizează şi pe care o iubesc cel mai mult, se numeşte «Râzând să ne facem CV-ul». Un gen aparte. Hai să-l numim autobiografic. Cu umor şi, pe alocuri, înţepător. Şi, ca să rămân în aceeaşi temă, vă dezvălui că sunt pe cale să scriu opusul acestei lucrări, sub titulatura «Plângând să ne facem CV-ul»”, spune profesorul.

Împreună cu soţia, Mariana Grigorescu, de profesie bibliotecar, a cuprins într-o carte activitatea editorială târgovişteană din secolul XX. “Am trecut în revistă publicaţii, oameni ai scrisului, autori de carte în primul rând, conturând astfel peisajul publicistic al unui veac într-o cetate unică, prin frumuseţe şi tradiţie, în perimetrul tiparului românesc”, dezvăluie Lucian Grigorescu.

A fost o viaţă cronicar sportiv

Profesorul îşi aminteşte cu nostalgie şi anii petrecuţi la Ziarul Dâmboviţa, perioadă în care a cunoscut mulţi oameni şi în care a aprofundat tainele jurnalismului sportiv. Pe celebrul portar Rică Răducanu l-a intervievat la un meci de Cupa României disputat la Târgovişte fără să se vadă, deşi se aflau la nici un metru unul de celălalt. I-a ţinut la distanţă aglomeraţia şi un gard. “L-am întrebat atunci pe cine preferă, pe Mircea Lucescu sau pe Cornel Dinu. Răspunsul a venit scurt: «Tată, tu vrei să mă omori?»”, povesteşte Lucian Grigorescu.

La redacţie, a trăit alte momente comice. “Aveam un portar. Noi îi ziceam nea Petrică Sârbul. Era portar cu numele, că lăsa pe oricine să intre în sediul ziarului. Numai că într-o zi i s-a pus pata exact pe cine nu trebuia. A venit în vizită la noi Manea Mănescu, al doilea om în stat după Ceauşescu. Nea Petrică nu l-a recunoscut. Nu intri şi basta, striga el la primul ministru al Republicii Socialiste România. Am coborât şi când l-am văzut pe Mănescu am înlemnit. Nea Petrică ne-a întrebat, sec, de ce am rămas aşa…”, rememorează cu plăcere secvenţele haioase din activitatea de ziarist.

Profesor de Jurnalism şi militant pentru pace

După 1990, Lucian Grigorescu s-a implicat şi în activitatea Organizaţiei nonguvernamentale Alianţa pentru Pace din România, fiind câţiva ani chiar preşedintele acesteia. Militează pentru prieteneie şi colaborare cultural-artistică între popoare. A promovat folclorul românesc până departe, în China, Grecia, Franţa, Italia.

“Eram la Roma, cu un ansamblu folcloric. Ne pregăteam, în răgazul dintre spectacole, să intrăm la Vatican. Un coleg a văzut un grup de cerşetori. Pentru amuzament, a luat o alură de om cu probleme şi s-a alăturat milogilor, copiindu-i în gesturi. Intenţia lui de a provoca zâmbete era să-l coste excluderea din grupul de vizitatori. A trebuit să ducem muncă de lămurire cu gărzile, că el nu este cerşetor”, povesteşte scriitorul. 

Lucian Grigorescu a predat la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte până la pensionare. A scris chiar şi un curs în acest sens - “Tehnici de colectare şi redactare a informaţiei”.  Era cel mai iubit dintre profesori. Studenţii apreciau stilul său aparte de a-i învăţa tainele meseriei de gazetar. Explicaţiile teoretice se îmbinau întotdeauna cu exemplele practice, trăite de ziaristul Lucian Grigorescu şi povestite cu mult umor.

Intrebări şi răspunsuri:

Cum vedeţi cultura dâmboviţeană?
Sunt mulţi oameni talentaţi, oameni de bine, care se luptă pentru supravieţuirea artei, a scrisului. Avem edituri de renume. Este foarte important că la Târgovişte se publică multă poezie. Mă bucur că talentele nu se irosesc în zadar.

Despre presă, ce părere aveţi?
Un domeniu plăcut mie. Din păcate, condiţia ziaristului, mai ales în vremurile astea de criză, este ingrată. Observ că se pierd genurile de bază ale jurnalismului, care dau savoare unei publicaţii: reportajul, ancheta. Ba, lipseşte chiar şi fotografia sugestivă, cea care nu are nevoie de comentarii. Cred totuşi că, până la urmă, lucrurile vor intra în normal.

Ce-i place:
“Îmi place să am prieteni sinceri în jurul meu. Să citesc. Îmi plac oamenii care, indiferent de profesiune, de funcţie, de condiţie socială, cred în Dumnezeu. Îmi plac oamenii deschişi. Iubesc gazetăria şi îi iubesc pe ziariştii adevăraţi. Consider că genul care reprezintă cel mai bine acest domeniu este reportajul”, spune profesorul.

Ce nu-i place:
“Nu îmi plac persoanele false. Nu îmi plac cei care se consideră creatori unici ai unor evenimente realizate conjunctural. Îi detest pe oamenii care nu pun preţ pe lucrul în echipă. Consider că, de fapt, nimic nu se realizează individual, ci urmare unei colaborări”, afirmă Lucian Grigorescu.

Profil

Născut: 24 noiembrie 1942, la Hărman, judeţul Braşov
Studii: Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Facultatea de Filologie
Familie: Căsătorit, un băiat - Eugen, şi o nepoată - Maria.