Lotul I.S.U.Dâmboviţa, pe locul III la Competiţia Naţională de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astăzi are loc un cros la care participă sute de membri ai echipajelor de salvare
Astăzi are loc un cros la care participă sute de membri ai echipajelor de salvare

Competiţia s-a desfăşurat pe stadionul ASTRA din municipiul. În premieră organizat în România, acest concurs a reunit 15 echipaje din 13 inspectorate judeţene pentru situaţii de urgenţă, cel al municipiului Bucureşti, precum şi unul din cadrul Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, fiind o ediţie pilot.

Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu sprijinul United Kingdom Rescue Organization (UKRO), având scopul de a identifica şi de a face schimb de bune practici în domeniul strategiilor de reducere a numărului de victime în urma accidentelor rutiere şi a acordării primului ajutor calificat, dar şi de a îmbunătăţi pregătirea practică în domeniul descarcerării şi acordarii primului ajutor calificat.

„Descarcerarea din vehicule” şi „Acordarea primului ajutor calificat” au fost probele în care, echipajele participante s-au întrecut pe parcursul a două zile de concurs.
Lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Basarab I" Dâmboviţa, care a participat la acest eveniment cu o autospecială de descarcerare şi prim ajutor, o ambulanţă tip B, un evaluator şi un echipaj format din 6 membrii, a demonstrat profesionalismul de care dă dovadă pe timpul acţiunilor reale de intervenţie.

După o „luptă” foarte stânsă cu echipaje care au tradiţie, vechime şi multă experienţă în domeniu, echipajul de paramedici de la I.S.U. Dâmboviţa, format din plt.maj.Enache Carol Florin şi plt.Dinu Octavian, s-a clasat pe locul III la proba de acordare a primului ajutor calificat, un rezultat care ne onorează şi ne dă mari speranţe pentru viitor. Nu departe de podium a fost şi echipajul de descarcerare, care s-a situat în cele şase echipaje finaliste la proba de descarcerare din vehicule.

Componenţa lotului de la I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa a fost următoarea:

    Conducătorul lotului - lt. Chivu Florin
    Comandant echipaj - plt.adj.şef Savu Vasile Florin
    Servanţi: plt. Stoica Valentin şi plt. Măruţă Alexandru Ionuţ
    Paramedici: plt.maj. Enache Carol Florin, plt. Dinu Octavian şi plt.maj. Nicolae Valentin
    Evaluator: plt.adj. Murariu Mioriţa Lăcrămioara

Lotul nostru a fost încurajat şi de prezenţa, pe parcursul întregii competiţii, a inspectorului şef  al I.S.U. Dâmboviţa, dl. colonel Mirel Pietreanu, care le-a insuflat participanţilor dâmboviţeni încredere, calm şi stăpânire de sine.

A fost o competiţie foarte disputată, bazată pe fair-play, fiind totodată şi o oportunitate pentru socializare, schimb de experienţă, testarea deprinderilor practice şi îmbunătăţirea practicilor de lucru.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite