Stiri din Targoviste

Locuinţele nu mai pot fi vândute sau închiriate fără certificat energetic

16 august 2011, 10:29 |  Autor: Adriana Răceanu | 

Cuvinte cheie: Târgovişte, Dâmboviţa, blocuri, certificat energetic,

Certificatul energetic, obligatoriu din 2012

Târgovişte

Certificatul energetic, obligatoriu din 2012

 

De anul viitor, nu vor mai putea fi construite clădiri fără a obţine în prealabil certificatul energetic. Acesta va fi impus şi imobilelor care urmează să fie renovate, vândute sau închiriate. Amenzile pornesc de la 2.500 de lei şi ajung până la 20.000 de lei, pentru nerespectarea acestor obligaţii.

Actul normativ stabileşte că, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire pentru clădirile noi, se va solicita prin certificatul de urbanism şi întocmirea unui studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de încălzire.

Certificatul energetic este valabil 10 ani şi cuprinde valoarea consumurilor energetice şi de emisii CO2, care permit evaluarea şi compararea performanţei energetice a clădirii. De asemenea, va trebui să includă recomandări de reducere a consumurilor energetice.

Certificatul este obligatoriu şi în cazul clădirilor care se vând sau se închiriază, caz în care proprietarul trebuie să depună la autoritatea fiscală o copie a acestuia. Contractele încheiate fără respectarea acestei obligaţii vor fi considerate nule de drept.

Certificarea şi auditarea energetică se realizează de către auditori atestaţi de către Ministerul Dezvoltării Rurale.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Bătălie pe meseria de auditor energetic

    Peste 30 de dosare au fost depuse în prima zi de înscrieri la cursurile necesare pentru a putea ...

    Vânzarea casei va fi nulă fără atestatul energetic

    Din vară, proprietarii vor fi obligaţi să obţină certificate energetice dacă vor să-şi vândă sa ...

    Târgovişte: Blocuri reabilitate cu credite preferenţiale

    După modelul Clujului, Primăria Târgovişte şi Reiffesen au semnat un protocol de colaborare pen ...

    VIDEO Maşina prefectului de Timiş, cursă nebunească pe contrasens. Coloana oficială era inexistentă

    Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş face lumină în cazul prefectului de Timiş care a fost ...

    Certificatul energetic pentru locuinţe, la mica înţelegere

    Preţul pentru un astfel de document porneşte de la 150 de euro. O parte dintre auditori sunt di ...

    40 de scări de bloc, cu defecţiuni la subsol, nu vor primi căldură. VEZI aici scările de bloc cu probleme

      Conducerea Terma Serv Alexandria a anunţat asociaţiile de proprietari cu probleme în sub ...

    S-au ales cu dosare penale pentru că foloseau minori ca zilieri

    Doi angajatori din zona Bârladului s-au ales cu dosare penale după ce au fost descoperiţi de re ...

    Devine sau nu Timişoara pol de dezvoltare regională? Peste 70 de milioane de euro sunt puse la bătaie pentru noua faţă a oraşului

    Prin Planul Integrat de Dezvoltare de la nivel naţional, Timişoara a fost desemnată pol de creş ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole