Târgovişte: Limba scoasă la doamna doctor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii sunt verificaţi zilnic, pentru a fi prevenită răspândirea gripei porcine. Serbările din şcolile gimnaziale, balurile bobocilor şi întrunirile cu părinţii au fost suspendate, prevede o măsură a Inspectoratului Şcolar.

În mare forfotă, cu gurile căscate şi limbile scoase. Aşa au fost surprinşi azi-dimineaţă elevii de la Şcoala „Ioan Alexandru-Brătescu-Voineşti” de către reporterii de la „Adevărul de Seară”. Scena este ruptă din triajul epidemiologic, care se face în fiecare dimineaţă în şcoli, pentru evitarea răspândirii noului virus gripal. „Este o procedură standard, pe care noi, cadrele medicale, am luat-o în serios şi o aplicăm în fiecare zi de curs. Această măsură a fost luată de către Ministerul Sănătăţii. Ţinem permanent legătura cu toate cadrele didactice, ca să îi avem în evidenţă pe elevii care absentează şi, mai ales, pe cei care au probleme de sănătate”, a declarat o asistentă medicală care se ocupă de elevii Şcolii    „Ioan Alexandru-Brătescu-Voineşti”.

Adio banchete, adio serbări semestriale!

Din cauza valului de gripă porcină care a făcut deja victime în rândul elevilor şi al cadrelor didactice din Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino” şi din Şcoala „Ioan Alexandru-Brătescu-Voineşti”, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa au luat hotărârea de a interzice desfăşurarea serbărilor şi a întrunirilor cu părinţii, de teama răspândirii noului virus gripal A(H1N1) în unităţile de învăţământ.
 
“Am trimis o notă conform căreia se suspendă toate activităţile cu copii mici, serbări, întruniri, cu excepţia cadrelor didactice, pentru că sunt persoane mari şi nu li se întâmplă nimic. De asemenea, am sfătuit toate conducerile şcolilor să cumpere dezinfectante, să asigure măşti în şcoli, iar copiii să fie triaţi obligatoriu în fiecare dimineaţă de către un cadru medical. În acelaşi timp, câţiva directori de licee m-au înştiinţat că nu vor mai organiza balurile bobocilor, din acelaşi motiv”, a declarat, pentru “Adevărul de Seară”, şefa Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, Elena Manolescu.

Pregătiri inutile pentru serbare

“Sunt foarte tristă că nu se mai ţine serbarea în acest semestru. Mi-a făcut mama o rochiţă şi trebuia să joc în rolul Albei ca Zăpada. Mi-am cumpărat săndăluţe albe, cu pietricele, şi acum nu mai pot să le încalţ decât prin casă”, a povestit supărată Alina, elevă în clasa a II-a.

Şcoală redeschisă după două zile

Elevii Şcolii Nr. 2 “Ioan Alexandru-Brătescu-Voineşti” din Târgovişte s-au întors astăzi la cursuri, după ce au stat acasă două zile, din cauza instituirii carantinei. Decizia de a închide unitatea şcolară a fost luată de Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa, după ce a fost confirmată îmbolnăvirea cu A(H1N1) a două cadre didactice. S-a revenit însă asupra deciziei iniţiale şi s-a hotărât redeschiderea şcolii, după ce s-a stabilit că niciun elev nu este în pericol, cadrele didactice fiind sub observaţie medicală.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite