Lichidul de parbrize pentru iarnă, comercializat în magazinele dâmboviţene, nu este ambalat corespunzător

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lichid de parbrize
Lichid de parbrize

10 operatori economici  de pe raza judeţului Dâmboviţa, care comercializau  lichid de spălat parbrize pentur iarnă, au fost luate la puricat de insopectorii OJPC. Au fost controlaţi peste 30.000 litri de lichid în valoare de 48.000 iar abaterile nu au lipsit.

Au fost constatate abateri  privind cerinţele de ambalare (recipiente care nu sunt prevăzute cu dispozitive de închidere rezistente pentru copii), la o cantitate totală de 366 litri. S-a aplicat o amendă în valoare de 2.000 lei şi un avertisment.

Sfaturi pentru consumatori:

• achizitionaţi  lichid pentru spălare parbrize numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care veţi avea nevoie în cazul unei eventuale reclamaţii;

• verificaţi ca ambalajul produsului să conţină datele producătorului, importatorului sau distribuitorului (numele sau denumirea comercială ori marca de comerţ, adresa completă şi numărul de telefon);

• verificaţi ca recipientele produselor sunt prevăzute cu sistem de închidere de siguranţă pentru copii;

• citiţi cu atenţie şi respectaţi instrucţiunile de utilizare, frazele de risc (atenţionările de evitare a anumitor pericole) şi frazele de prudenţă (măsurile de precauţie speciale);

• evitaţi achiziţionarea acestor produse în ambalaje asemănătoare celor pentru produse alimentare, hrană pentru animale, produse medicinale sau cosmetice;

• nu tineţi astfel de produse în dulapuri sau rafturi aflate la îndemâna copiilor.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite