Liceenii de la „Carabella” au învăţat să acorde primul ajutor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursul s-a desfăşurat în sala de sport a colegiului
Cursul s-a desfăşurat în sala de sport a colegiului

Astăzi, la colegiul târgoviştean, s-au desfăşurat cursuri de prim ajutor, în cadrul campaniei „O viaţă poate depinde de tine”. Liceenii au aflat şi cât de importantă este utilizarea corectă a numărului de urgenţă 112.

Campania „O viaţă poate depinde de tine” a fost lansată în luna septembrie de Asociaţia React şi Vodafone România, în parteneriat cu SMURD, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Sănătăţii. Campania promovează importanţa măsurilor de prim ajutor atât în ceea ce priveşte accesul rapid la asistenţă de specialitate, prin apelarea numărului de urgenţă 112, cât şi în ceea ce priveşte corectitudinea realizării manevrelor de prim ajutor până la sosirea ambulanţei.

„Cred că acest curs ar trebui implementat încă de la grădiniţă”

În Târgovişte, au fost organizate mai multe cursuri de prim ajutor, printre care şi la Colegiul Naţional „Constantin Carabella”. Zeci de elevi de clasa a XII-a au învăţat astăzi manevrele de prim ajutor. „Acest curs mi se pare interesant şi mă bucur că au venit să ne instruiască, să ne arate practic cum se procedează. Nu am avut nevoie până acum să ştiu să acord primul ajutor, dar e bine că sunt pregătită”, ne-a mărturisit Alexandra. În general, tineri manifestă interes vizavi de acest curs, ne-a spus reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, de asemenea instituţie parteneră în această campanie. „Succes am avut în special la clasele V-VIII, dar consider că toată lumea ar trebui să înveţe să acorde un minim ajutor. Cred că acest curs ar trebui implementat încă de la grădiniţă. Educaţia în acest sens mi se pare esenţială”, a declarat plutonier Lăcrămioara Murariu.
Cursul de prim ajutor este gratuit, cei care doresc să-l urmeze putându-se înscrie pe site-ul www.salvez.ro.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite