Târgovişte: Liviu Lazăr, etnograf printre oieri
0
A urcat alături de ciobani şi de turmele lor la munte pentru a putea culege informaţii cât mai apropiate de ceea ce înseamnă viaţa de cioban. După ce a trăit alături de ei, a scris o carte despre aspectele actuale ale oieritului din judeţul Dâmboviţa.
În facultate a participat la întâlnirile Cercului de Toponimie şi Etnografie Ion Conea, un cerc al studenţilor de la Universitatea Valahia, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste. În anul patru a fost ales preşedinte al acestui cerc.
„Era o colaborare între universitate şi Centrul pentru Conservarea Tradiţiilor şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dâmboviţa. Membrii cercului erau studenţi iar şedinţele se ţineau la sediul centrului.”, povesteşte Liviu.
„Aveam şedinţe lunare în care stabileam anumite teme şi fiecare membru alegea o temă, nu lucram să ne facem o normă anume, discutam liber şi fiecare prezenta lucrul pe care putea să-l stăpânească. Făceam deplasări la Bucureşti la Muzeul Ţăranului Român şi la Muzeul Satului pentru documentare. De sărbătorile religioase alegeam teme specifice, de exemplu încondeiatul ouălelor era una din temele foarte căutate”, spune etnograful. „Veneau foarte mulţi, câteodată nu aveam suficiente scaune pentru cei prezenţi. Am fost ajutaţi de cei de la Centrul pentru Conservarea Tradiţiilor, de multe ori ei fiind cei care invitau la întâlnirile noastre etnografi renumiţi, de exemplu am avut şansa de a-l întâlni pe Ion Ghinoiu, un mare etnolog şi etnograf ”, a adăugat Liviu.
La 1 august 2008, a obţinut un loc de muncă în cadrul centrului. „Nu cred în noroc, norocul apare când pregătirea se întâlneşte cu oportunitatea. A apărut un loc liber şi atunci am fost recrutat. Nu eram sigur că pot face asta, mă pregătisem patru ani să fiu profesor, să lucrez cu copii, aici era vorba despre promovarea şi cercetarea culturii tradiţionale”, povesteşte Liviu.
A scris o carte despre oierit
A intrat în domeniu cu gândul să facă ceva nou şi să fie şi util.”Am văzut o carte, „Troiţe în Dâmboviţa”, scrisă de Doina Petrescu, o carte despre arhitectura şi istoria troiţelor din judeţ. Mi-a plăcut ideea foarte mult şi m-am gîndit să scriu ceva nou, aşa mi-a venit ideea cu oieritul. M-am axat doar pe ceea ce se întâmplă la ora actuală astfel încât să îl fac interesant”, povesteşte etnograful.
Pentru a documenta cartea, a urcat împreună cu ciobanii la munte. „Altfel nu reuşeşti să îi faci să vorbească despre viaţa lor. Am mers odată cu ei cot la cot, am ajutat la orice, dacă aveam timp, între două găleţi de cărat, mai făceam câte o poză, mai întrebam despre familii. Doi oameni care muncesc vorbesc mai mult decât unul care munceşte şi altul care stă”, zâmbeşte Liviu. „Am urcat cu ciobanii şi cu 300 de oi şi 70 de vaci. Când s-au separat drumurile eu am mers pe cel al căruţelor, pentru a mai putea povesti cu oamenii, aşa am aflat de la un cioban de 83 de ani, cum trebuie construită stâna astfel încît să nu fie atacată uşor de urs sau de lup şi tot felul de întâmplări din munte”, adaugă acesta.
Liviu este foarte mândru de munca lui şi se ghidează după principiul că tot ce faci trebuie să faci din suflet. „Important e ca ceea ce faci să faci cu plăcere. Dacă pui pasiune în lucrurile pe care le faci, se cunoaşte”, spune acesta.
Are în lucru o nouă carte în care şi-a propus să descrie meşteşugurile în imagini, vrea să ia şi să studieze fiecare comună în parte cu specificul locului, cu meşteşugurile specifice fiecărui sat.
Ce-i place:
„Sportul care presupune mişcare, culturismul, fotbalul, nu mă uit însă pentru că este violent, tribunele sunt violente. De mâncat, dacă e bine făcut şi miroase bine, mănânc orice. Să străbat distanţe pe jos, fără îndoială la munte.”
Ce nu-i place:
„Să stau prea mult într-un loc, să fac acelaşi lucru de două ori, poate doar dacă aduc ceva îmbunătăţiri. Când se vorbeşte despre mine mă simt stânjenit, eu fac ce fac şi cu asta basta, nu îmi place să fiu lăudat. Nu-mi plac oamenii nesinceri.”
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
Ai vrea să te faci cioban?
L.L.: „Nu cred, e multă muncă, e izolare şi atâta timp cât am trăit alături de familie şi de prieteni mi se pare aproape imposibil să stai acolo atâta timp. Sunt turişti prin zonă dar nu te poţi duce să vorbeşti cu ei, este o muncă grea, infernală. La 4,30 te trezeşti, nu stai toată ziua, seara la 9 se termină mulsul, la 10 te culci. Un cioban nu stă doar cu parul şi se reazămă în el, de dimineaţă şi până seara are treabă în continuu, ciobanul nu are un somn constant, adânc, clar nu aş putea.”
Ce ai făcut când ai stat în stână, alături de ciobani?
L.L.: „Am făcut aproape de toate. Chiar când am ajuns sus, a dat piatră, am început să descărcăm repede căruţele, aveam multă sare şi trebuia ferită de apă. Am învelit stâna să nu mai plouă înăuntru, ţin minte că în seara aceea oile au rămas nemulse. Ajutam la strânsul oilor, reparam ţarcurile, am muls oile, am fiert laptele, am făcut cam tot ce se face la stână. Când a venit ursul, nu am reuşit să mă trezesc, am dormit adânc.”
Profil:
Născut: 10 iunie 1985, Gura Foii, Dâmboviţa
Studii: Facultatea de Geografie, Universitatea Valahia Târgovişte
Profesie: profesor de geografie, referent etnografie
Familie: două surori mai mari
Se încarcă comentariile...
