Târgovişte: Jandarmi argentinieni s-au pregătit la Ochiuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte:  Jandarmi argentinieni s-au pregătit la Ochiuri
Târgovişte: Jandarmi argentinieni s-au pregătit la Ochiuri

Jandarmii români s-au pregătit alături de cei argentinieni în tehnici de intervenţie şi autoapărare.

24 de jandarmi dâmboviţeni au fost brevetaţi, ieri, după ce au absolvit două stagii de pregătire în domeniul tehnicilor de autoapărare sau de formare de monitori pentru intervenţie profesională.

La cursurile care au durat trei săptămâni au participat şi trei jandarmi argentinieni.

“Este pentru prima dată când un centru de pregătire al Jandarmeriei Române a organizat un stagiu de formare a monitorilor de intervenţie profesională, fără sprijinul experţilor din Jandarmeria Naţională Franceză şi este pentru prima oară când instituţia noastră a pregătit instructori din cadrul Jandarmeriei Naţionale Argentiniene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Centrului de Pregătire pentru Jandarmi de la Ochiuri, Ciprian Vasile.

Demonstraţie de arte marţiale

Cursurile s-au încheiat, ieri, cu câteva exerciţii, unele dintre ele adevărate demonstraţii de arte marţiale. “Ne putem mândri cu faptul că putem pregăti şi personal din alte instituţii similare din străinătate”, a declarat Olimpiador Antonescu, prim adjunct al Inspectorului General al Jandarmeriei Române, prezent la ceremonie.

Centrul de la Ochiuri face parte din instituţiile de învăţământ  ale Jandarmeriei Române şi este destinat pregătirii şi perfecţionării personalului militar care execută misiuni specifice de asigurare şi restabilire a ordinii publice.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite