Iulian Dragomir, flautistul olimpic la matematică
0Tânărul de 14 ani este pasionat de muzică şi nu neglijează educaţia.
Iulian Dragomir este un exemplu bun de cum ar terbui să arate un elev. Este conştiincios şi tratează educaţia cum se cuvine. Îi place să înveţe mereu ceva, astfel s-a apucat cânte la flaut, de care nu se mai dezlipeşte. „Eram în clasa a V-a şi Maria Vârjoghe, profesoara noastră de muzică, m-a rugat să vin la cursurile ei de blockflote de la Palatul Copiilor. De atunci am tot studiat. După doi ani de muncă am avansat şi am început să cânt la flaut”, povesteşte Iulian Dragomir. Îi plăcea muzica şi l-a atras ideea de a studia flautul, asta şi pentru că reprezenta ceva nou. „Am vrut să am şi alte activităţi, să practic şi altceva. Doamna profesoară era deschisă şi sinceră, mi-a transmis un sentiment de încredere şi astfel am fost de acord să urmez cursurile de flaut”, adaugă acesta.
Înconjurat de muzică totul pare altfel, aşa crede şi Iulian, care nu vede viaţa fără muzică. Pentru acesta, muzica nu reprezintă o carieră, ci un hobby. „Îmi place muzica, mă simt cu totul diferit când ascult muzică sau cânt. Atunci când cânt mă relaxez, mă simt mai liber, rupt de tot ce este în jurul meu”, mărturiseşte târgovişteanul.
Este olimpic la matematică
Iulian Dragomir a câştigat două premii de excelenţă la flaut, dar şi o menţiune la pian. Pe lângă acestea, tânărul a ieşit olimpic la matematică pe judeţ şi a câştigat o excursie în Grecia. Este premiant şi se află printre cei mai buni elevi la învăţătură din clasa sa. „A fost ceva extraordinar, Grecia nu se compară cu nimic din ce am mai văzut până acum. A fost prima mea ieşire din ţară”, spune elevul şcolii „Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti”.
Iulian Dragomir a făcut şi un an de pian la Şcoala de Arte „Octav Enigărescu”, timp în care a reuşit să obţină şi o menţiune la nivel judeţean. A încercat şi alte instrumente, precum chitara sau pianul, însă flautul l-a atras cel mai mult. „Flautul era ceva mai diferit, toate celelalte sunt instrumente de percuţie, iar flautul este de suflat. Am văzut cântând diferiţi artişti care m-au impresionat şi m-au impulsionat”, mărturiseşte Iulian.
Ce-i place:
„Îmi place să ies cu prietenii, să mă distrez, să mă joc pe calculator. De asemenea, îmi plac mult drumeţiile şi, în general, călătoriile.”
Ce nu-i place:
„Nu îmi place să stau în preajma oamenilor ipocriţi şi celor prefăcuţi. Nu îmi place muzica de proastă calitate şi, mai ales, manelele.”
Întrebări şi răspunsuri:
Vei avea o carieră în muzică?
Voi ţine flautul ca pe un hobby, iar după terminarea liceului mă voi înscrie la o facultate tehnică, în Bucureşti, asta mi-aş dori.
Este greu să cânţi la flaut?
„Cred că la blockflote poate să cânte oricine, dar nu şi la flaut. Este mult mai greu, trebuie să exersezi foarte mult, eu cânt la flaut o oră pe zi.”
Profil.
Născut. 23 iunie 1996, Târgovişte.
Studii. Şcoala Nr. 2 „Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti”, Târgovişte.
Familie. Mai are o soră, Lavinia, de 11 ani.