PORTRET: Ion Necula şi-a dedicat viaţa horticulturii

Ion Necula

Bătrânul regretă că acum nu se mai pune preţ pe agricultură, sectorul care a scos România la liman.

Ion Necula este o adevărată enciclopedie. Un om care a păşit drept o perioadă lungă a istoriei contemporane. Se mândreşte cu faptul că, până la 87 de ani, a rămas cinstit, iubitor de muncă, de oameni. Despre copilărie, vorbeşte cu tandreţe şi cu oarece picuri de lacrimi în ochi.

Este de fel din comuna Bogaţi, judeţul Argeş. Se trage dintr-o familie de ţărani neştiutori de carte, dar gospodari de soi. Este deprins cu munca de când se ştie. La 11 ani, după ce a absolvit patru clase primare în comuna natală, ajutat de un unchi, a ajuns la Şcoala de Horticultură de la Nucet-Dâmboviţa.

Are numai cuvinte de laudă pentru această instituţie de învăţământ. „A fost prima şcoală de horticultură din ţară. Am învăţat patru ani acolo. Când eram eu elev, era condusă de un bulgar. Deştept om. Am auzit că a devenit mai târziu ministrul Agriculturii în Bulgaria”, îşi aminteşte bătrânul inginer Ion Necula.

A participat la dezarmarea trupelor nemţeşti

După ce a terminat Şcoala de Horticultură de la Nucet, Ion Necula ar fi dorit să-şi continue studiile la Şcoala Medie de Horticultură din Bucureşti, dar nu a avut bani. Un an de zile, a rămas în satul natal şi a administrat ferma pomicolă a unui unchi. Pentru că a fost harnic, acesta l-a ajutat cu bani şi aşa a ajuns Ion Necula în sfârşit la Bucureşti.

Au urmat alţi patru ani de studiu în horticultură. Când să dea bacalaureatul, hop şi armata. „Eram în haină militară când am dat examenele. Mă înscrisesem şi la facultate. Aveam dreptul, fiindcă fusesem bursier, dar am ajuns la Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie din Sibiu”, povesteşte Ion Necula.

Au fost ani grei, dar, spune bătrânul, a existat şi destulă frumuseţe. 23 august 1944 l-a prins la Slănic Prahova. Era ofiţer în Armata Română. „Am luat parte la dezarmarea trupelor germane din zona petrolieră. Am mers şi în Pădurea Băneasa să dezarmăm o coloană mobilă germană, care vroia să ajungă la Predeal”, mărturiseşte Ion Necula.

Maiorul în rezervă a făcut parte din Regimentul II Vâlcea, cu care a ajuns până în Cehoslovacia. Când s-a întors acasă, în 1946, nu a mai găsit nimic. Era sărăcie lucie. „Ne luaseră ruşii tot. Doar saltelele de pe pat mai rămăseseră”.

Ceauşescu a stat pe scaunul său de director

Ion Necula s-a dedicat apoi agriculturii. După ce a terminat facultatea, a fost şef al mai multor Ocoale Agricole. În 1948, s-a căsătorit şi s-a mutat la Pucioasa. Spune cu mândrie că nu a fost membru de partid.

„Meseria şi profesionalismul de care am dat dovadă m-au ţinut pe funcţie, altfel mă lua dracu...”, spune inginerul. A scris şi câteva lucrări în domeniul Protecţiei Plantelor, dar nu a reuşit să le publice.

Înainte de 1989, cărţile sale nu au văzut lumina tiparului fiindcă nu a vrut să cuprindă în ele şi politică, iar după Revoluţie nu a avut bani. Ion Necula a scris chiar şi o monografie a comunei natale, Bogaţi, dar nici aceasta nu a fost publicată. Manuscrisul s-a pierdut când unchiul său, Andrei Udrea - secretarul lui Dimitrie Gusti, a fost arestat de comunişti.

Ne-a mărturisit că are pusă pe hârtie şi povestea vieţii sale. Dar, la fel, a rămas în paginile unui manuscris. Bătrânul inginer a trecut şi prin vâltoarea din decembrie 1989. Era director la Inspectoratul Judeţean pentru Protecţia Plantelor. Ceauşescu, înainte să fie dus la UM 1417, a stat pe scaunul său de director.

Când inginerul Necula s-a întors la birou, a descoperit că i-a dispărut fotoliul directorial, pe care-l achiziţionase personal, fiind unul ieşit din comun la vremea aceea. Nu i-a plăcut că, în decembrie 1989, sediul Comitetului Central Judeţean a fost vandalizat de aşa-zişi revoluţionari. „Nu mai era nimic. Se luase tot. Erau birourile goale la etajul unu. În locul covoarelor apăruseră preşuri d’alea cum se pun la ţară”, povesteşte Ion Necula.

Întrebări şi răspunsuri:

Se învăţa agricultură, pe vremuri, în România?

Se făcea carte, nu glumă. Conta mult practica. La Şcoala de Horticultură de la Nucet, predau numai profesori cu studii în străinătate. Erau ateliere, fermă zootehnică, rotărie, atelier de împletituri, stupină etc. Aveai cu ce te deprinde.

Cum vi se pare acum sectorul agricol dâmboviţean, dacă ar fi să-l comparaţi cu ce a fost?

Acum, nu se mai face nimic. În 1971, o spun după datele mele, nu după statistici de partid, exportam aproape 700 de tone de legume - roşii, varză, castraveţi, cartofi. Acum, nu mai avem ferme legumicole. Dădeam în toată lumea şi prune, pere, mere. Livezile, dacă nu le îngrijim cum trebuie, se duc şi ele.

Ce îi place:

Toată viaţa, mi-a plăcut să lucrez cu ţăranii, cu oamenii care muncesc pământul. Şi eu sunt fiu de ţăran. Părinţii mei au fost oameni simpli, neştiutori de carte, dar gospodari adevăraţi. Îmi place pomicultura. Nîmi place să stau de vorbă. Îmi place să merg la pescuit, la vânătoare.
 
Ce nu îi place:

Nu îmi plac cum sunt amenajate parcurile din Târgovişte. Nu sunt îngrijite aşa cum ar trebui. Nu îmi place  minciuna. Fug de oamenii care mint, de cei necinstiţi. Îi detest pe hoţi.

Profil:

Născut: 1 mai 1923, Bogaţi-Argeş
Studii: Facultatea de Horticultură, Specializarea Protecţia Plantelor
Familie: Doi copii, un băiat şi o fată