TIMP LIBER: Invitaţie în fascinanta lume de sub cupola circului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei elefanţi care se vor înfăţişa publicului într-un număr senzaţional
Cei trei elefanţi care se vor înfăţişa publicului într-un număr senzaţional

Spectacolele încep la ora 19:00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică veţi avea parte de reprezentaţii şi de la ora 16:00. Circul este condus de Orlando Oprescu, un acrobat de numai 24 de ani, considerat cel mai tânăr director de circ din Europa, dar şi un artist desăvârşit, care reuşeşte să-i ţină pe spectatori cu sufletul la gură.

O senzaţională dresură cu trei elefanţi, cămile, lame, zebre, numere de acrobaţie şi echilibristică, divertisment cu clovnul Pepino! Asta îi aşteaptă pe târgovişteni seară de seară sub cupola Circului Naţional Orlando, care a poposit la noi în oraş, lângă magazinul Interex.

Spectacolele încep la ora 19:00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică veţi avea parte de reprezentaţii şi de la ora 16:00. Preţul biletului nu este deloc piperat, mai ales dacă ţinem cont de faptul că oraşul a fost împânzit cu fluturaşi care le asigură copiilor intrarea gratuit. Adulţii trebuie să achite 30 de lei pentru un loc la lojă şi 25 de lei în tribune. Spectacolul va conţine şi numere de acrobaţie susţinute de artişti din  S.U.A., Franţa, Italia şi Cehia.

Acrobat profesionist de la 12 ani


Circul este condus de Orlando Oprescu, un acrobat de numai 24 de ani, considerat cel mai tânăr director de circ din Europa, dar şi un artist desăvârşit. Ne-a mărturisit că talentul l-a moştenit din familie.

„Mi-am însoţit părinţii, artişti ai Circului Globus din Bucureşti, de la câţiva anişori. Îi urmăream la antrenamente, la spectacole şi de fiecare dată mă impresionau. Mi s-a părut ceva măreţ şi mi-am dorit să urmez aceeaşi cale”.

Orlando a început să se antreneze serios pe la 7 ani, iar la 12 ani a susţinut primul său număr într-un spectacol. Acum trăieşte doar pentru circ.

Numerele de acrobaţie şi echilibristică ţin publicul în tensiune

„Un artist nu vede ce se întâmplă în sală, din cauza luminilor, dar simte publicul, uimirea lui, încântarea, iar la final aude ropotele de aplauze. Nu este bucurie mai mare”, spune Orlando.

În spectacol, tânărul director poate fi admirat sus, aproape de cupolă, plutind legat de câteva eşarfe albaste, într-o memorabilă coregrafie romantică. De asemenea, îi ţine în tensiune pe spectatori, copii sau adulţi, cu un exerciţiu de acrobaţie şi echilibristică pe o sumedenie de cilindrii suprapuşi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite