Învaţă franceza cântând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sfârşit este un început de drum. Aşa spune o vorbă veche, dar care continuă să se aplice şi în prezent. Este şi cazul profesorului Emil Petrescu, de la Colegiul Economic “Ion Ghica” şi a clubului pe care îl conduce de şase ani. Sfârşitul acestui an şcolar este greu, ca de fiecare dată, pentru că se desparte de elevi buni, alături de care a avut rezultate în plan educativ. Dar este şi un pas spre refacerea clubului CHERIF, care forma elevii în spirit francofon şi aducea şcolii renume în judeţ, în această privinţă. “Clubul CHERIF, Club Heureux des Elèves en Relation Intelligents en Français (Club Entuziast al Elevilor în Relaţii Inteligente în Limba Franceză), a fost înfiinţat în 2004. Cuprindea 50 de elevi, dintre care 20 formau un grup vocal cu repertoriu numai în limba franceză. Aveam revista «Les Saisons», un număr pe anotimp. Este în limba franceză, ilustrată şi color. Vreau cu tot sufletul să reiau activitatea clubul. Din păcate, pe zi ce trece copiilor le scade interesul pentru artă, pentru activităţi extraşcolare”, spune profesorul, care şi-a propus ca în toamnă să reia activitatea clubului. “În toamnă m-am gândit să caut noi talente între elevii de clasa a IX-a. Eu sunt la pensie şi mai am câteva ore. Dar vin de zece ori la şcoală dacă trebuie, elevi interesaţi să fie. Ei sunt sufletul clubului”, crede Emil Petrescu.

Corul clubului, unic în judeţ
Cea mai mare dorinţă a profesorului de limba franceză este să refacă grupul vocal. “Se numea «Mon Choeur». Este un joc de cuvinte între «chor» – cor şi «coeur» – inimă, pe care îl traducem «Inima mea este corul». Activitatea corului era o premieră la acea dată. Copiii mergeau la spectacole îmbrăcaţi în tricolorul francez şi interpretau numai piese în limba franceză. Impresionau prin pronunţie, la care lucram mult, fiind o exigenţă personală. La cercul metodic de limba franceză, la care au participat toţi profesorii din judeţ, corul a fost apreciat, profesorii ridicându-se în picioare pentru a aplauda”, îşi aminteşte cu nostalgie Emil Petrescu. Şi-a propus chiar să formeze un grup instrumental, pentru care ar mai avea nevoie de un tobar. Muzica este metoda proprie profesorului de a preda limba franceză. “Nu e un secret că mă duc cu muzica la ore. Învăţăm limba franceză cântând”, spune acesta. Întâlnirile clubului aveau loc în fiecare sâmbătă, de la ora 10.00. Noul an şcolar oferă ocazia ca aceste întâlniri să se reia, astfel că cei pasionaţi de lumea francofonă şi care vor să urmeze Colegiul “Ion Ghica”, pot avea în vedere înscrierea în clubul CHERIF.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite