Institut de Cercetare Ştiinţifică cu 36 de laboratoare în cadrul Campusului Universităţii Valahia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Valahia din Târgovişte va dezvolta în următoarele 36 de luni proiectul "Dezvoltare CDI - Institut de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologică Multidisciplinară", cu o valoare totală de 57.971.600 lei, din care 47.000.000 lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Obiectivul proiectului este acela de a construi în campusul universitar un institut de cercetare cu 36 de laboratoare şi de a-l dota cu infrastructură de cercetare de cel mai înalt nivel, în domeniul energiilor regenerabile, al produselor şi proceselor inovative.

Activitatea institutului se va concretiza în dezvoltarea de materiale, dispozitive şi sisteme cu aplicabilitate în producerea energiei regenerabile şi integrarea acestora în clădiri, pentru creşterea eficienţei energetice şi reducerea consumurilor de materii prime şi combustibili.

Proiectul va conduce la creşterea capacităţii de cercetare-dezvoltare la nivelul Regiunii 3 Sud-Muntenia şi la întărirea competitivităţii cercetării ştiinţifice romaneşti la nivel european.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite