Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa şi-a achitat datoriile către constructori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţul a fost făcut de prof. Sorin Ion, inspector şcolar general. Practic, nicio firmă care a executat lucrări la unităţile de învăţământ din judeţ nu mai are bani de încasat, plătindu-se tot ce s-a realizat până la finele lui 2011.

"Am primit bani şi pentru unităţile conexe - Cluburile Copiilor din Titu, Găeşti şi Pucioasa şi Târgovişte - unde s-au executat reparaţii serioase. La Pucioasa, am obţinut sumele necesare şi am reuşit să răscumpărăm clădirea în care funcţionează Clubul", precizează prof. Sorin Ion, inspector şcolar general.

Şeful peste învăţământul dâmboviţean este mulţumit că s-a reuşit, cu banii primiţi, realizarea acoperişului la Grupul Şcolar Agricol Voineşti, clădirea fiind în reparaţii de cinci ani. Lucrările executate până acum se degradau din cauza vremii, în lipsa acoperişului apa pătrunzând în încăperi.

Unitatea de învăţământ de la Voineşti mai are nevoie însă de foarte mulţi bani pentru a se definitiva lucrările, iar elevii să înveţe şi ei, după mulţi ani, în condiţii civilizate, nu în spaţii impovizate într-un internat.

Primarul Dănuţ Gabriel Sandu atrage atenţia că trebuie găsite soluţii pentru a-i muta pe elevi din sălile de internat, într-ucât clădirea va intra într-un amplu proiect de recompartimentare şi modernizare, pentru care administraţia de la Voineşti a obţinut finanţare anul trecut. De asemenea, se va construi o sală de sport modernă. 

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite