Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa, primul loc pe ţară în accesarea fondurilor europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inspectoratul Şcolar a lansat astăzi două proiecte europene
Inspectoratul Şcolar a lansat astăzi două proiecte europene

Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa a lansat astăzi două proiecte menite să aducă noutate, rigoare şi stabilitate în sistemul de învăţământ.

„Este de fapt un punct de plecare, pentru că Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa a reuşit să câştiuge şase proiecte europene. Colegii mei au făcut, prin muncă şi competenţă, ca Dâmboviţa să se situeze pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene pentru învăţământ”, spune Elena Manolescu, inspector şcolar general.

Primul proiect, Optim E-manager, urmăreşte formarea managerilor instituţiilor de învăţământ, în contextul descentralizării, iar cel de-al doilea - Zi de zi la şcoală - se axează pe prevenirea şi reducerea abandonului şcolar, prin utilizarea mijloacelor moderne de lucru. „Toate cele şase proiecte câştigate de Inspectoratul Şcolar sunt făcute cu scopul de a ajuta pe toată lumea. Practic, încercăm să ridicăm standardele educaţionale”, afirmă prof. Elena Manolescu.

Prezent la festivitatea de lansare a proiectelor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Marin Antonescu a făcut cunoscut faptul că judeţul Dâmboviţa, per ansamblu, a reuşit să atragă 40% din fondurile europene alocate Regiunii Sud-Muntenia şi să se claseze pe primul loc. „Uniunea Europeană reprezintă nu numai o oportunitate de a ne plimba şi muncii în altă ţară, ci şi dreptul de a trăi la standarde europene. Inspectoratul Şcolar face o treabă foarte bună. Noi vă suntem alături. Important este numărul mare de interesaţi şi actualitatea proiectelor, care sunt o necesitate de viaţă”, crede Marin Antonescu.

Fostul inspector şcolar general, actualmente viceprimar al municipiului Târgovişte, prof. Honorius Moţoc, susţine că lansarea celor două proiecte reprezintă un moment important pentru şcoala dâmboviţeană. „La nivelul Uniunii Europene, România stă foarte prost la capitolul abandon şcolar. Avem deci obligaţia, pentru următorii ani, de a preveni acest fenomen, iar proiectul «Zi de zi la şcoală», lansat astăzi, tocmai asta face. Din păcate, harta abandonului şcolar coincide cu harta sărăciei”, spune prof. Honorius Moţoc.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite