Înşelăciune! Oameni simpli, păcăliţi de bancheri cu miliarde de lei vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banca Cooperatistă ,,Mihai Viteazul"
Banca Cooperatistă ,,Mihai Viteazul"

50 de săteni din Brezoaiele s-au trezit că au rate de plătit, fără să fi beneficiat de pe urma creditelor obţinute. Cei care i-au înşelat sunt doi angajaţi ai Băncii Cooperatiste “Mihai Viteazul” din Târgovişte, care au întocmit pe numele oamenilor credite şi şi-au însuşit banii.

Oamenii simpli de la ţară au devenit ţinta bancherilor iscusiţi. 50 de săteni au reclamat la poliţie faptul că s-au împrumutat la Banca Cooperatistă “Mihai Viteazul” din Târgovişte iar acum au fost puşi să plătească miliarde de lei vechi, fără să fi primit vreun leu din banii contractaţi.

Totul s-a întâmplat în localitatea dâmboviţeană Brezoaiele, acolo unde banca are un punct de lucru iar cei pe care oamenii îi arată cu degetul sunt doi funcţionari care acum sunt cercetaţi pentru înşelăciune şi uz de fals. Mai exact, cei doi s-au folosit de actele păgubiţilor şi au încasat banii în numele acestora. Localnicii s-au trezit cu somaţii de la bancă pentru a platii ratele, în caz contrar, vor fiind ameninţaţi cu executarea silită.

Au falsificat foi de retragere




Pentru a retrage sumele de bani din conturile oamenilor, cei doi falsificau foi de retragere din depozite bancare. În total, cei doi au încasat peste 6 miliarde de lei vechi. „Anul trecut am făcut o cerere de împrumut de la Banca «Mihai Viteazul» care s-a aprobat. Cu toate astea, banii nu mi s-au virat. După un an de zile ne-a venit notificare de executare silită şi că suntem restanţi la bancă 50 de milioane. Jumătate de sat suntem în această situaţie. Casierii au făcut semnăturile, ei au făcut tot. Tot ei au ridicat banii, tot ei i-au cheltuit. Ambii sunt de aici din Brezoaiele”, a declarat Mircea Voicu.

   

Toată lumea arată cu degetul înspre Ştefan Vasile şi Barbu Ion. „Suntem păcăliţi de Ştefan Vasile şi de Barbu Ion. Am făcut credit de 50 de milioane, el a trecut 70, pe urmă am avut nişte bani depuşi la CEC pe care mi i-au ridicat ei. Sunt multe persoane în situaţia asta. S-au folosit de datele noastre şi au modificat sumele”, ne-a povestit Marin Lazăr, un alt păgubit.

Un alt bărbat, spune că cei doi au avut tupeul de a le cere oamenilor actele persoanele. În naivitatea lor, le-au dat. „Ştefan Vasile de la bancă a venit la mine şi mi-a cerut cuponul de pensie şi buletinul şi mi-a spus că mi le aduce repede. Mi le-a adus peste 15 min. M-au pus girant, dar pe numele cui, eu nu ştiu. Casierii ăştia au făcut averi pe cârca noastră”, spune supărat şi Oprea Dumitru.

Cei doi casieri au fost demişi

În urma verificărilor făcute de anchetatori, se pare că celor doi le-au fost desfăcute contractele de muncă şi sunt acum cercetaţi penal. “Cei doi bărbaţi, foşti angajaţi ai băncii, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, înşelăciune şi delapidare”, a declarat comisarul Mihaela Savu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.

Se fac verificări...



Reprezentanţii bancii au luat astăzi actele la verificat pentru a încerca în vreun fel, să spele “murdăria” făcută de cei doi angajaţi. Contactat telefonic, directorul băncii Băncii Cooperatiste ,,Mihai Viteazul" din Targoviste a declarat că în acest moment face verificări pentru a vedea ce s-a întâmplat exact. “Facem verificări dar până la momentul acesta nu le-am finalizat. Nu ştiu de unde a apărut cifra aceasta de 6 miliarde, pentru că eu nu ştiu absolut nimic. Era bine să fi aşteptat ca noi să terminăm ancheta noastră şi după aceea am fi putut să stăm de vorbă”, a declarat pentru “Adevărul de Seară”, Zaharescu Laurenţiu.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi barbaţi riscă să ajungă după gratii pentru următorii 15 ani. Până atunci, ei sunt cercetaţi în stare de libertate.

No title
image
Mircea Voicu
image
image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite