Indiferenţă: Capcane ale morţii la marginea satului Gheboieni
0
Puţul de coborâre în mină este lăsat neacoperit şi înconjurat de ziduri dărâmate cu barosul de căutătorii de fier vechi. Exploatarea minieră de la Şotânga s-a dus. Galeriile s-au prăbuşit. Utilajele au ruginit sau au fost furate. Calea ferată a fost vândută bucată cu bucată, kilometru cu kilometru.
La circa 20 km de Târgovişte, departe de privirile călătorului, însă la marginea satului Gheboieni, comuna Tătărani, există un complex de ruine “camuflate” de dealuri şi păduri. Nu este vorba despre un sit arheologic, de vreo veche cetate dacică, ci de ceea ce a mai rămas din unul dintre punctele de lucru ale Exploatării Miniere Şotânga. Mormane de ziduri dărâmate, “tocate” cu barosul şi cu târnăcopul de căutătorii de fier vechi.
Cetatea cărbunelui a fost dărâmată
Aici, spun bătrânii satului, cu 20 de ani în urmă, exista o bijuterie de clădire. Cantină, vestiare, camere de odihnă, duşuri. “Dacă nu ai fi ştiut că ţine de mină, ai fi zis că este vorba de un hotel pentru turişti”, povesteşte Gheorghe Marica, din Gheboieni. Minerii coborau în măruntaiele pământului până la 250 de metri adâncime! De la acel nivel, pe kilometri întregi se desfăşurau galeriile.
Când am ajuns în zonă, miraţi de distrugerile văzute, nu am băgat de seamă că ne-am apropiat prea mult de o imensă gură de puţ. Câţiva tineri romi, care căutau fier vechi, ne-au atras atenţia. “Aveţi grijă să nu alunecaţi în hău”. Expresia ne-a alimentat curiozitatea. Am înaintat printre bucăţile de beton către gura largă, care se deschidea ameninţătoare. Era puţul de coborâre în mină. Lăsat de izbelişte. O adevărată capcană a morţii!
Oamenii locului ne-au spus că au făcut numeroase demersuri la conducerea minei, pentru a găsi o soluţie de acoperire a acestei hidoase intrări spre infern, dar totul a rămas la stadiul de promisiune. Unii cred că multe animale date dispărute au fost înghiţite de acest hău al indiferenţei. Am mai aflat şi că au existat cazuri când copii din satele din jur, puşi pe joacă, erau cât p’aci să alunece în puţul fără de sfârşit. În zonă nu există nici măcar un banal panou de avertizare.
Conchistadorii... fierului vechi
Exploatarea minieră de la Şotânga s-a dus. Galeriile s-au prăbuşit. Utilajele au ruginit sau au fost furate. Calea ferată a fost vândută bucată cu bucată, kilometru cu kilometru. Mai rămăseseră cu faţă umană doar clădirile administrative din centrul comunei Şotânga. Încet-încet, şi ele au fost părăsite, lăsate la mila publică.
Exploatarea minieră a fost îngropată, iar la suprafaţă au rămas datorii imense. Carbonifera SA Ploieşti a intrat în insolvenţă. Numai către Primăria Şotânga, trebuie să plătească peste 14 miliarde de lei vechi, reprezentând taxe şi impozite locale.
Edilul Constantin Stroe s-ar mulţumi să intre în posesia construcţiilor părăsite de Carbonifera SA. Ar muta într-un dintre ele Primăria şi Consiliul Local, iar spaţiile rămase libere ar putea fi transformate în birouri, săli de conferinţe şi, de ce nu, apartamente pentru oameni nevoiaşi.
“Am scris până acum la trei miniştri. Degeaba! Situaţia nu s-a rezolvat. Noi am propus transferul clădirilor fără plată către administraţia locală sau în contul datoriilor. E dureros ce s-a întâmplat cu Mina Şotânga. E mai rău ca după bombardamentele de la Hiroshima. Acum 2 ani, au închis intrările în galerii, dar mina încă lucrează, adică se prăbuşeşte. Din această cauză avem în zonă alunecări de teren”, concluzionează primarul Constantin Stroe.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!
Se încarcă comentariile...
