Târgovişte: Incendiu în ghena blocului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Incendiu în ghena blocului
Târgovişte: Incendiu în ghena blocului

Blocul J1 din microraionul 8 a fost astăzi acoperit de fum. În jurul orei 11.45, un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa s-a deplasat la faţa locului, anunţat prin serviciul 112.

Ghena blocului J1 a luat foc iar fumul s-a ridicat până la ultimul etaj, invadând holul şi apartamentele.

Locatarii de aici au ieşit cu sticle şi bidoane de apă şi au turnat pe ghenă pentru a stinge focul, dar doar pompierii au reuşit să pună capăt flăcărilor.

"Am venit cu o găleată pe care o aveam pe hol cu apa de la mop. Am aruncat pe ghenă dar mai rău a ieşit fumul. Miros tot a foc", spuen unul dintre locatarii din bloc.

Echipajul a lichidat incendiul în doar 10 minute, dar fumul a continuat să iasă în ghena blocului încă 20 de minute după.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite