În afara legii!!! Porcii se vând la colţ de stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cumpărarea unui porc, adevărată aventură în Dâmboviţa
Cumpărarea unui porc, adevărată aventură în Dâmboviţa

Judeţul Dâmboviţa nu are autorizat niciun târg de animale din punct de vedere sanitar-veterinar. Primăriile nu asigură în oboare condiţii minime de igienă, iar crescătorii de porci vor fi nevoiţi să vândă care pe unde apucă, astfel încât să nu dea nas în nas cu poliţiştii şi inspectorii DSVSA. 

Citeşte şi:

Ţăranii din Botoşani îşi vînd porcii pe internet la preţ de criză!

Cu două săptămâni înainte de Crăciun, dâmboviţenii nu au la dispoziţie niciun târg de unde să-şi cumpere tradiţionalul purcel. Reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa (DSVSA) spun că până în momentul de faţă nicio primărie din judeţ nu a demarat procedura de autorizare a oboarelor de animale. „Trebuie mai întâi să refacă infrastructura. Există o legislaţie care trebuie respectată. Măcar condiţiile minime de igienă trebuie luate în seamă. Niciun primar nu a solicitat sprijin în acest sens. Găsesc tot felul de motivaţii. Că nu au timp, că nu au bani”, spune dr. Sandu Tolea. Şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a cerut implicarea Consiliului Judeţean şi a Prefecturii Dâmboviţa, pentru a interveni pe lângă administraţiile publice locale, astfel încât târgurile să poată fi organizate în conformitate cu legislaţia sanitar-veterinară”, a declarat pentru „Adevărul de Seară”, Sandu Tolea, directorul DSVSA Dâmboviţa.

Aceeaşi hărţuială ca în anii trecuţi

Inspectorii sanitar-veterniari spun că vor aplica legea acolo unde se impune. „Dacă nu vor fi autorizate aşa cum spune legea, eu în alte locuri nu pot să le dau voie să comercializeze porci. Va fi aceeaşi hărţuială ca în anii trecuţi. Noi şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie, cu care avem încheiat un protocol în acest sens, vom acţiona pentru depistarea celor care nu respectă legea, iar crescătorii sau comercianţii vor încerca să vândă pe la toate colţurile”, afirmă dr. Tolea.

Momentan, doar oborul din Târgovişte are şanse să fie autorizat. Directorii de la Direcţia de Salubritate şi de la Administrarea Patrimoniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Târgovişte s-au informat la DSVSA cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru intrarea în legalitate. „Nu este vorba de cine ştie ce investiţie. Consider că sunt lucruri uşor de realizat. Sperăm să ne punem de acord şi într-o săptămână să obţinem autorizaţia de funcţionare pentru târgul de animale”, spune Dănuţ Badea, directorul Direcţiei de Salubritate din cadrul Primăriei Târgovişte.

Direcţia Sanitară Veterinară Dâmboviţa nu a impus condiţii greu de îndeplinit. În fiecare obor trebuie amenajate spaţii împrejmuite, cu boxe pentru animale şi filtru dezinfectant la intrare. De asemenea, fiecare primărie trebuie să încheie contract cu un medic veterinar care să supravegheze întreaga activitate din incinta târgului de animale.


Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite