În Târgovişte se va construi un skate park

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi tineri târgovişteni au luat iniţiativa de a amenaja un parc unde skaterii „îşi pot face de cap”. Primăria le va pune un teren la dispoziţie, iar aceştia vor contribui cu mare parte din banii necesari pentru achiziţionarea de materiale.

În Târgovişte se va amenaja un skate park. Mai mulţi tineri târgovişteni, pasionaţi de biking şi skating, au pus bazele unui proiect care vizează construirea unui parc special pentru cei atraşi de schemele cu bicicleta sau de dat cu skate-ul pe rampă. “Era nevoie de aşa ceva şi aici. Am vorbit cu cei de la Primărie şi au spus că nu sunt bani, iar noi am înţeles asta. Am venit cu propunerea să ne pună un teren la dispoziţie şi să ne ocupăm noi de restul. Au propus un teren, însă ni s-a părut prea departe, iar acum aşteptăm răspuns pentru o nouă locaţie”, mărturiseşte Silviu Constantinescu, unul dintre iniţiatorii proiectului.
Iniţiatorii acestui proiect sunt dispuşi să pună bani din propriile buzunare pentru amenajarea skate park-ului, investiţie ce s-ar ridica la aproape 60.000 euro. “Nu ar fi o investiţie prea costisitoare. Noi vrem să facem o treabă profesionistă, adică să semnăm contract cu o firmă din Austria, care să ne construiască parcul cu materiale special de skate park, care să reziste 200 de ani. Urmează ca primăria să ne ajute cu logistica, tot ce înseamnă acte, iar noi să facem rost de cea mai mare parte din banii necesari pentru construirea acestui skate park”, adaugă târgovişteanul.

Macheta parcului, construită de un student la arhitectură

În zilele următoare, se vor purta mai multe discuţii cu autorităţile locale şi urmează să se stabilească exact care va fi locaţia unde se va construi skate park-ul. “Ne trebuie o suprafaţă de minim 800 metri pătraţi şi am discutat cu autorităţile locale să ne-o asflateze măcar sau să ne-o defrişeze. Avem deja proiectul de skate park, făcut de un bmx-er din oraş, care este student la arhitectură şi care a construit macheta.  Pe viitor, vrem ca aici să se organizeze şi concursuri”, spun aceştia.
În Târgovişte fenomenul skate-ului şi a bmx-ului prinde contur,  în fiecare zi pe Platoul Prefecturii se strâng zeci de tineri pasionaţi de aceste sporturi, unii dintre aceştia participă chiar la concursuri organizate în diverse oraşe din ţară. “Ideea este excelentă, aşteptam de mult o asemenea iniţiativă. Noi nu aveam un spaţiu al nostru unde să facem bmx, aşa cum există în alte oraşe”, spune Cristi, un bmx-er de 17 ani.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite