Îmbulzeală la ajutoare europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de agricultori s-au îmbulzit la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Dâmboviţa pentru a depune cererile în vederea obţinerii sprijinului financiar oferit de Uniunea Europeană pentru fermierii din zonele defavorizate ale judeţului.

Beneficiază de cei  250 euro/cap de animal, bani proveniţi din Fondul European  de Garantare Agricolă,  gospodarii din localităţile de deal şi de munte. Condiţia esenţială pusă pentru a putea primi subvenţia europeană este aceea de a deţine în proprietate  două până la cinsprezece vaci producătoare de lapte.

Nemulţumiţi de prea multă aşteptare


Nu sunt exceptaţi de la aceste ajutoare nici zootehniştii care nu s-au organizat, până la această dată, în societăţi comerciale, persoane fizice autorizate sau întreprinderi familiale. “Am anunţat din timp că încep procedurile de depunere a cererilor, proces care s-a derulat de pe 7 ianuarie şi până astăzi, inclusiv. Dar, cum se întâmplă la noi, din varii motive, oamenii s-au bulucit în ultimele zile”, spune Oana Năstase, purtător de cuvânt la A.P.I.A. Dâmboviţa.

Au mai aflat ţăranii că trebuie să deţină şi cotă de lapte pentru livrări sau vânzări directe. “Efectivul de vaci de lapte pentru care se solicită  ajutorul financiar  trebuie să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor”, completează Oana Năstase.

Mulţi dintre cei aflaţi pe holurile instituţiei nu ştiau nici măcar care sunt ducumentele de care au nevoie. Bătrânii acuzau că se aşteaptă prea mult pentru îndeplinirea formalităţilor. “E aglomeraţie  mare, fiindcă treaba nu este deloc organizată. Eu sunt tocmai din Brebu. E a treia oară când vin şi găsesc haosul ăsta”, se plângea o bătrânică.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite