Ikebana şi origami pentru târgovişteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Clubul Studenţilor se desfăşoară un festival de cultură japoneză. Aici, târgoviştenii pot lua şi cursuri de limbă japoneză, dar vor putea învăţa şi tehnici de aranjare a florilor în vase.

Târgoviştenii pot vedea pe viu o parte lumea asiatică la Clubul Studenţilor, acolo unde se desfăşoară un festival de cultură japoneză cu ateliere, prezentări şi expoziţii. Totodată, aceştia se pot înscrie la cursuri de limbă japoneză, unde vor învăţa saluturi şi alte cuvinte sau propoziţii de bază. Cei prezenţi la festival vor fi învăţaţi să facă crizanteme sau alte flori din origami de către japonezi voluntari din Bucureşti şi Tg. Mureş. De asemenea, femeile târgoviştene pot învăţa ikebana, cunoscuta tehnică japoneză de aranjare a florilor în vase.  „Avem ce învăţa de la japonezi, aşa cum şi ei au ce învăţa de la noi. Sunt câţiva japonezi care trăiesc în ţara noastră şi care sunt fasinaţi de dansurile noastre tradiţionale, dar şi de limba română. Este un schimb cultural reciproc. Eu vreau să promovez această cultură în oraşele mici din ţară pentru că este fasinantă”, mărturiseşte Camelia Başta, preşedinte al Asociaţiei „Rădăcini Culturale”, organizatorul evenimentului.

Paradă de kimono şi yukata

Pe lângă toate acestea, va fi şi o expoziţie de obiecte japoneze, dar şi o paradă de kimono şi yukata, haine tradiţionale japoneze. O atracţie o reprezintă şi „Go”, un joc strategic pentru doi jucători, care îşi are originile în China. Festivalul a început ieri şi se încheie mâine, iar la acest eveniment sunt prezenţi şi reprezentanţi ai Ambasadei Japoniei de la Bucureşti. Cursurile de limba japoneză se ţin dimineaţa, între orele 9-10, apoi încep atelierele de lucru, iar după-amiază cursurile vor fi reluate.
Camelia Başta, preşedintele Asociaţiei „Rădăcini Culturale”, a petrecut patru ani de zile cu bursă în Japonia, acolo unde a învăţat multe lucruri despre cultura şi civilizaţia japoneză. „După ce m-am întors în România am considerat necesar să aduc spiritul şi cultura japoneză printre români. Totuşi, sunt uimită de amploarea pe care a luat-o acest fenomen al culturii japoneze la noi în ultimii ani. Aceştia pornesc de la dragostea pentru anime-uri şi tot felul de benzi desenate, iar foarte mulţi sunt pasionaţi de artele marţiale”, spune aceasta, care este profesoară de japoneză în Bucureşti.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite