INVESTIGAŢII De zece luni se chinuie să afle de ce boală suferă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist comunitar din Târgovişte este suspect de sarcoidoză („boala tăcută”) însă până acum, niciun doctor nu a fost în stare să îi prescrie un tratament. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, are crize extrem de puternice care îl ţin la pat şi câteva zile la rând, manifestate prin stare generală proastă, stări de vomă, dureri de stomac şi de spate. El speră ca un medic să fie interesat de cazul său şi să îl a

Aproape că nu mai găsim un om sănătos pe întreaga planetă însă cea mai frustrantă boală este aceea cu care nu poţi să te lupţi. O simţi că îşi face de cap în corpul tău, dar nu ai ce să îi faci. Exact asta simte şi un târgoviştean de 39 de ani, care de zece luni a făcut nenumărate drumuri la Bucureşti pentru a afla de ce suferă.

La început avea probleme de respiraţie

Iniţial, problemele sale au început în septembrie 2010, cu o insuficienţă respiratorie. „Am făcut o radiografie la Târgovişte, unde s-au văzut nişte adenopatii, mai exact o inflamare a ganglionilor limfatici. Doamna doctor de acolo mi-a spus că este depăşită de situaţie şi m-a îndrumat să merg la Bucureşti. Am ajuns la Spitalul Fundeni unde am făcut o serie de investigaţii şi o radiografie pulmonară, dar poza arăta exact ca la Târgovişte. Am făcut analize de sânge, ecografie abdominală, endoscopie, colonoscopie, tot ce se poate face pe gastro, dar nimic suspect”, a declarat Ion Şontea.

Suspiciune de Sarcoidoză

Plimbat cu analizele în braţe între Fundeni şi Victor Babeş, omul a primit verdictul, dar nu pe cel final, de „sarcoidoză”, o boală foarte rară, de origine necunoscută. De la Victor Babeş i s-a recomandat să facă o mică operaţie la nivelul gâtului pentru a se extrage un ganglion din mediasin, necesar pentru biopsie. Nici în urma operaţiei însă, nu i s-a putut spune clar ce are. „Cu săptămânile întregi eu nu mă pot ridica din pat. Starea mea se agravează pe zi ce trece. Am ajuns să nu mai pot sta în picioare. Am dureri în zona lombară, am stări de greaţă, de vomă. Am stări de rău criminale. Nu mai am forţă, sunt legumă. Le-am spus medicilor că mă simt foarte rău. Şi ei au recunoscut că simptomele mele sunt puţin atipice acestei boli”, adaugă bărbatul.

Atipice, dar să ştiu şi eu ce am, ar spune bărbatul care, atunci când îl apucă durerea, rezistă doar cu calmante puternice. „Eu acum rezist doar cu calmante. Am ajuns să iau morfină”, mai spune târgovişteanul. A ajuns chiar şi la psiholog pentru a trece mai uşor peste faptul că la vârsta sa nu mai este în stare de nimic. Ion Şontea lucrează la Poliţia Comunitară, dar nu s-a mai dus la serviciu de 180 de zile.

Simptome Sarcoidoză

Simptomele sarcoidozei pot varia foarte mult de la un pacient la altul, în funcţie de organele atinse de procesul patologic. Majoritatea pacientilor acuză tuse uscată, astenie şi dispnee, însă tabloul clinic poate include şi dureri toracice, dureri osoase, dureri abdominale, febra, articulaţii dureroase, sindroame respiratorii restrictive, adenopatii dureroase la nivel cervical, axilar, inghinal, dureri la nivelul mâinilor, picioarelor, sau altor regiunii osoase, tulburări psihiatrice şi lista poate continua. 

Ion Şontea speră ca un medic specialist să audă de cazul său şi să îl ajute. Mai trage însă speranţe şi de la oameni cu posibilităţi financiare care l-ar putea trimite la o clinică din Austria. „Poate există un medic interesat de cazul meu, pentru că în Târgovişte, mulţi medici nici nu au auzit de această boală. Ea de regulă, se tratează cu cortizon, dar toţi medicii pe la care am fost sunt nesiguri. Toate organele mele sunt bine, rinichii şi ficatul funcţionează bine”, a mai precizat bolnavul.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite