ÎNVĂŢĂMÂNT: Şantiere deschise şi lăsate de izbelişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Dâmboviţa, sunt în diferite stadii de execuţie, 30 de şcoli şi 27 de grădiniţe, situaţie care afectează peste 10.000 de elevi şi preşcolari. Lucrările de construcţie, consolidare sau reabilitare, deşi începute cu trei-patru ani în urmă, nu au putut fi finalizate din lipsa finanţării, fiind oprite fie după turnarea fundaţiei, fie după executarea acoperişului.

În ultimii trei ani, peste 10.000 de elevi şi preşcolari din judeţ au fost înghesuiţi în spaţii improprii pentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ, întrucât unităţile lor de învăţământ au intrat în reabilitare. Ceea ce trebuia să fie o situaţie provizorie s-a transformat însă într-un coşmar fără sfârşit. La Gura Şuţii, spre exemplu, 100 de preşcolari nu vor avea unde să meargă la grădiniţă în această toamnă.

Primarul Constantin Dinu refuză să-i mai bage în vechiul local, întrucât clădirea nu mai prezintă siguranţă. „Din tavan se desprind bucăţi de tencuială. Igrasia este peste tot. Sobele le-am prins cu bare de fier, ca să nu cadă pe copii. Pur şi simplu, nu mai am ce-i face acestui imobil, construit la 1916. În toamna lui 2011, nu mai garantez intrarea copiilor în grădiniţa veche”, afirmă Constantin Dinu, primarul comunei Gura Şuţii.

Pică tavanul în capul copiilor


În vara anului 2008, Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa a demarat lucrările pentru construirea unui local nou de grădiniţă la Gura Şuţii. S-a promis că până în toamna aceluiaşi an, investiţia va fi finalizată. „Mi s-a cerut chiar să dărâm vechea clădire. M-am opus vehement. Am avut o intuiţie că nu au cum să termine totul în trei luni”, completează Constantin Dinu.

image

Din păcate, a avut dreptate. Grădiniţa nouă nu a fost dată în folosinţă nici după trei ani! Nu s-au mai alocat bani de la sfârşitul lui 2008. În toată această perioadă, edilul a înaintat numeroase petiţii către Inspectoratul Şcolar şi Consiliul Judeţean, în speranţa că se vor mişca cumva lucrurile. „Această grădiniţă este foarte necesară. Nu a fost un moft al primarului. Învaţă aici 100 de copii, fără să luăm în calcul grupa pregătitoare”, spune Constantin Dinu.

Pentru definitivarea investiţiei, ar mai fi nevoie de aproximativ 400.000 de lei, incluzând şi dotările. După trei ani de aşteptare, de la Ministerul Educaţiei au sosit 200.000 de lei, cu destinaţie Grădiniţa Gura Şuţii. „Deocamdată, doar fondurile acestea au putut fi alocate. Acum, depinde de primar cum le va folosi pentru continuarea lucrărilor”, declară prof. Elena Manolescu – inspector şcolar general la ISJ Dâmboviţa.

Doar patru unităţi norocoase


În această tranşă de finanţare, pe lângă Grădiniţa Gura Şuţii, au mai primit bani unităţile din Cazaci, Aninoasa şi Teiş. Asta, în condiţiile în care în judeţ au nevoie de fonduri 57 de instituţii de învăţământ, aflate în diferite stadii de execuţie. Grădiniţa din Bungetu, comuna Văcăreşti, nu va putea primi copiii nici anul acesta. Ar mai fi fost nevoie de 100.000 de lei, care însă nu s-au alocat.

„Lucrările de reabilitare, începute în 2009, sunt executate în procent de 80%. Finanţarea s-a făcut de la bugetul de stat, prin Inspectoratul Şcolar, iar Primăria a executat proiectarea. Cei 60 de grădinari învaţă în şcoală, în condiţii nesatisfăcătoare. Asta este, nu avem ce face. Speram să fim beneficiari ai rectificării bugetare din iulie”, afirmă Florinel Voicu, primarul de la Văcăreşti.

La Cazaci, situaţia este dramatică, indiferent că se dau bani luna aceasta. 194 de elevi şi 70 de preşcolari vor începe cursurile în toamnă în aceleaşi condiţii dezastruoase în care le-au terminat în iunie.

„Închipuiţi-vă că aceşti copii din trei sate – Brăteşti, Ilfoveni şi Cazaci – învaţă într-o clădire construită la 1901, care nu mai prezintă siguranţă în exploatare. Acoperişul este ca vai de el. Tavanele, lucrate din trestie, oricând pot cădea în capul elevilor. Avem nevoie de 850.000 de lei şi, am înţeles, că vom primi 200.000 de lei. Vom şti exact despre ce sumă este vorba după publicarea în Monitorul Oficial”, spune Luisa Bărboiu, primar Nucet.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite