IMPLICARE: “Alertă răpire copil”, mecanism pentru salvarea de la moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

45 de instituţii, organizaţii şi autorităţi din România susţin acest proiect, realizat după model occidental. Mesajul de alertă va fi scurt, uşor de înţeles de către persoanele care îl văd sau îl aud şi va conţine informaţii care să permită localizarea, cu ajutorul populaţiei, a victimei sau a suspectului.

În 20 mai, a devenit funcţional mecanismul de acţiune publică „Alertă răpire copil”, cu scopul de a-i găsi rapid pe minorii răpiţi şi a le salva viaţa din mâinile rău-făcătorilor. Iniţiativa declanşării acestui demers aparţine Inspectoratului General al Poliţiei Române, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Centrului Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual „Focus”. Proiectul, gândit după modelul oferit de Franţa, Olanda, Marea Britanie, Grecia, Germania şi Statele Unite ale Americii, este susţinut de 45 de instituţii, organizaţii şi autorităţi din România.

Fiecare secundă contează


„Alertă răpire copil” se declanşează numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele criterii: copilul are vârsta până la 18 ani; a fost răpit în prezenţa unor martori sau a dispărut şi, fie din datele din anchetă  rezultă că ar fi fost răpit, fie din circumstanţele în care a dispărut rezultă că viaţa sau sănătatea îi sunt puse în pericol; informaţiile deţinute de anchetatori, odată făcute publice, pot conduce la identificarea victimei sau a suspectului.

„Înainte de declanşarea alertei, organele de anchetă vor solicita acordul părinţilor/reprezentanţilor legali ai copilului pentru mediatizarea cazului. Procurorul poate lua o decizie în acest sens şi fără obţinerea acordului, dacă este în interesul copilului şi al desfăşurării anchetei”, precizează comisar Nina Neacşu – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Dâmboviţa.

Semnalarea cazurilor se face la numărul de telefon 112. De săptămâna aceasta, în toate locurile publice din judeţ – gări, autogări, unităţi de învăţământ, instituţii – vor fi afişate la vedere materiale informative, astfel încât dâmboviţenii să înveţe cum să acţioneze atunci când iau cunoştinţă sau sunt afectaţi direct de răpirea unui copil.

„Cu sprijinul unor voluntari, vom organiza şi campanii stradale de sensibilizare a populaţiei. De asemenea, vom pune accent pe întâlnirile cu elevii, cadrele didactice, părinţi şi psihologi”, spune comisar Nina Neacşu. Alertarea cât mai multor persoane atunci când un copil este răpit înseamnă multiplicarea şanselor de găsire în viaţă.

42 de copii dispăruţi în Dâmboviţa


La începutul acestui an, poliţiştii dâmboviţeni aveau în lucru opt dosare cu privire la dispariţia unor copii. Ulterior, au fost înregistrate alte 34 de sesizări. Anchetatorii au reuşit să definitiveze 32 de cauze şi să-i readucă pe copii în sânul familiilor. Aceştia plecaseră voluntar de la domiciliu. În prezent, oamenii legii efectuează cercetări pentru găsirea a zece minori cu vârste peste 15 ani, opt fete şi doi băieţi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite