ICIM pregăteşte startul sezonului în fieful marii rivale din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ICIM Arad - CSM Târgovişte
ICIM Arad - CSM Târgovişte

ICIM  Universitatea Goldiş are parte de un program echilibrat în noua ediţie de campionat. Echipa arădeană întâlneşte în primele etape formaţii accesibile, precum Sfântu Gheorghe, Alexandria sau „U” Cluj. Galben-albastrele înfruntă campioana CSM Târgovişte în etapa a şaptea, iar o rundă mai târziu se deplasează la Satu Mare.

„Faţă de anul trecut, tragerea la sorţi ne-a avantajat puţin, pentru că întâlnim echipele mai puternice pe la mijlocului turului. Dar tot atunci începe şi Liga Europei Centrale, aşa că oricum programul este încărcat şi foarte greu. Sigur este că în fiecare an sunt 3-4-5 echipe care ţintesc primele locuri ”, ne-a declarat Dan Moraru.  ICIM se înscrie şi în sezonul viitor în lupta pentru un loc pe podium.

Marea favorită la titlu este campioana CSM Târgovişte, în timp ce pentru medalii îşi mai anunţă candidatura CSM Satu Mare şi CSU Alba Iulia, întărite şi ele în această vară.

„Ca întotdeauna, ne batem şi cred că vom ocupa şi în sezonul viitor un loc pe podium. Echipele cu pretenţii s-au întărit, multe dintre ele având probabil un buget mai mare ca al nostru, aşa că vom întâmpina o rezistenţă mai mare. Dar important este să ajungem în primele patru şi de acolo vom lupta pentru medalie, cu cât va fi mai strălucitoare cu atât mai bine”, mai spune Dan Moraru.

Echipa arădeană şi-a fixat între timp programul jocurilor amicale: în 31 august se va deplasa la Miskolc, pentru un meci împotriva echipei locale, iar în perioada 6-8 septembrie va participa la un puternic turneu organizat de CSM Târgovişte, la care au mai fost invitate echipele CSM Satu Mare şi gruparea elenă Athinaikos. ICIM îşi reia pregătirile pe 18 august, iar două zile mai târziu îşi va prezenta oficial lotul pentru sezonul viitor.

http://glsa.ro

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite