Hoţii au dat iama în garajele din Moreni. Au furat tot ce au găsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii dâmboviţeni i-au identificat imediat după ce au sustras bunuri din 10 garaje. Este vorba de trei tineri, printre care şi un minor de 16 ani, care au furat mai multe bunuri din proprietăţile mai multor morenari.

Astăzi, Poliţia  Municipiului Moreni a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112 de către mai mulţi cetăţeni cu privire la faptul că în noaptea trecută, persoane necunoscute au pătruns în incinta unor garaje, de unde au sustras diverse bunuri.

“În urma activităţilor de verificare şi cercetare, poliţiştii au stabilit că în noaptea de 15/16 mai a.c., numiţii  C. Gabriel, de 22 de ani, M. alin, de 19 ani, şi G.P, de 16 ani, toţi din municipiul Moreni, au pătruns în 10 garaje auto amplasate în diferite cartiere ale municipiului, de unde au sustras acumulatori auto, cabluri electrice, aparate sudură, bormaşini, flexuri, truse de scule, dar şi alte materiale neferoase”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
Prejudiciul estimat la 2.500 lei a fost recuperat în proporţie de 80%, fiind restituit părţilor vătămate.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite