Astăzi se sărbătoreşte Înălţarea Domnului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Praznicul Înălţării Domnului este sărbătorit la 40 de zile de la Sfintele Paşti
Praznicul Înălţării Domnului este sărbătorit la 40 de zile de la Sfintele Paşti

În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte praznicul Înălţării Domnului. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea aceasta a fost consacrată ca “Zi a Eroilor” şi sărbătoare naţională bisericească.

Astfel, în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi strainătate, se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Obiceiuri de Înălţarea Domnului

În popor există credinţa că odată cu Înălţarea Domnului, se înalţă şi sufletele celor adormiţi de la Săptămâna Luminată încoace. Sufletele care rătăceau, deveneau strigoi şi provocau neajunsuri oamenilor şi animalelor. De aceea, în această zi, se practicau ritualuri magice de aparare: erau culese şi sfinţite plante despre care se crede că au proprietăţi apotropaice (leustean, alun, paltin), se buciuma la răspantia drumurilor şi pe dealuri, oamenii se încingeau peste brâu cu ramuri de leustean şi erau date de pomană bucate pentru morţi.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite