Gunoiul, mai scump de luna aceasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia a fost luată la sfârşitul lunii decembrie de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, organismul din care fac parte cei 89 de primari din judeţ şi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Astfel, vom plăti 18 lei pentru ridicarea şi transportul gunoiului, faţă de 16 lei anul trecut.

La şedinţa ADI în care s-a aprobat noul cuantum al taxei de habitat nu au participat toţi primarii din judeţ. Au lipsit aproape 20, însă a fost întrunit cvorumul necesar pentru a fi luată această decizie de majorare a preţului pentru ridicarea şi transportul gunoiului menajer de la populaţie.

Taxa de habitat a fost instituită începând cu data de 1 iulie 2010 pentru toţi dâmboviţeni. Iniţial, toată lumea achita aceeaşi sumă, indiferent că într-o gospodărie locuiau una sau zece persoane. Ulterior, s-au operat câteva schimbări, astfel că dâmboviţenii care locuiesc singuri achită jumătate din taxă. La fel, pensionarii cu venituri mici. De luna aceasta, şi categoriile d epersoane sus-amintite vor plăti mai mult, adică 10 lei, nu jumătate din cuantumul taxei de habitat cum a fost până acum.

Începând cu luna martie 2011, tot conform hotărârii ADI, taxa de habitat este încasată odată cu energia electrică, regăsindu-se pe factura de curent.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite