Gruparea "Ghenosu", destructurată de procurorii DIICOT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T) au anunţat ieri că au reţinut cinci membri ai grupării "Ghenosu", care erau specializaţi în comiterea de infracţiuni informatice şi fraude cu cărţi de credit.

Acţiunea procurorilor, care a avut loc acum două zile, vine după ce la data de 15 octombrie interlopul târgoviştean Florin Pârjol, zis “Ghenosu”, a fost arestat pentru 30 de zile pentru fapte similare.

Potrivit DIICOT, inculpaţii au acţionat în perioada martie - octombrie 2010. Aceştia s-au constituit într-un grup infracţional organizat şi au confecţionat artizanal mai multe dispozitive de fraudare a mijloacelor de plată electronice, procedând la instalarea de echipamente de "skimming" pe terminale de distribuţie a numeralului în vederea colectării de informaţii de pe banda magnetică a cărţilor de credit. Autorii au reuşit astfel să fuse sume impresionante de bani din 15 ATM-uri din Bucureşti, Timişoara, Arad, Braşov, Zalău, Constanţa şi Băile Herculane.

Prejudiciul cauzat prin accesul neautorizat la sistemele informatice, precum şi prin efectuarea de retrageri de numerar fără consimţământul titularilor, este de aproximativ 200.000 de lei.

La realizarea acţiunii au participat poliţişti din cadrul B.C.C.O - Serviciul de Combatere a criminalităţii Informatice, iar suportul tehnic a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Procurii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor cinci inculpai şi au formulat propuneri de arestare preventivă pentru fiecare dintre ei.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite