Târgovişte: Gripa porcină a ajuns şi în Târgovişte!
0
Un târgoviştean de 32 de ani, care a fost cazat la „Hotel Sinaia", a fost confirmat cu gripa nouă AH1N1.
Bărbatul a fost cazat săptămâna trecută împreună cu familia la hotelul "Sinaia", unde 40 de turişti au fost diagnosticaţi cu noul virus gripal, boala sa fiind confirmată, astăzi (miercuri), de specialiştii Institutului "Matei Balş" din Bucureşti.
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, doctorul Claudiu Dumitrescu a declarat, pentru Adevărul de Seară, că târgovişteanul a fost cazat, împreună cu soţia şi fetiţa sa în vârstă de 8 luni, săptămâna trecută, la Hotelul "Sinaia", din staţiunea Sinaia, unde duminică medicii au descoperit 40 de persoane infectate.
Potrivit acestuia, starea bolnavului nu este gravă, dar va rămâne izolat la domiciliu aproximativ şapte zile, timp în care va fi consultat permanent de medicul de familie. La întoarcerea de pe Valea Prahovei, bărbatul se simţea foarte rău şi acuza o răceală puternică. A fost adus de soţie la Spitalul Judeţean din Târgovişte, iar medicii de aici i-au trimis pe toţi cei trei membri ai familiei la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti, unde li s-au recoltat probe.
“Astăzi am primit confirmarea că la noi în oraş avem un caz de gripă porcină. Este vorba de un bărbat de 32 de ani. Din fericire, starea sa nu este gravă. Din acest motiv a şi refuzat internarea în spital. În cazul soţiei şi copilului rezultatele au fost negative. I s-au pus însă în vedere câteva reguli. Acesta nu are voie să se apropie de copil în aceste zile cât este tratat şi mai ales va purta o mască tot timpul”, a precizat Dumitrescu.
Hotelul "Sinaia" a fost complet închis, duminică seară, pentru dezinfecţie, după ce 40 de turişti, români şi străini, au fost depistaţi cu virusul AH1N1.
Prezentaţi-vă la doctor la primele simptome ale bolii
Târgoviştenii sunt sfătuiţi ca atunci când văd primele semne de instalare a bolii să contacteze imediat medicul de familie. “La apariţia primelor semne ale noii gripe oamenii trebuie să contacteze imediat medicul de familie sau să se adreseze direct personalului medical de la secţia de boli infecţioase. De asemenea, foarte important este ca aceştia să evite pe cât posibil contactul cu alte persoane”, a declarat Marinela Popa, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa.
O mască de protecţie costă doar 50 de bani
Preventiv târgoviştenii pot achiziţiona măşti de protecţie pentru a se feri pe cât posibil de contactarea virusului A/H1N1 de la orice farmacie din oraş, preţul unei astfel de măşti fiind de numai 50 de bani. “În ultimele zile, foarte mulţi târgovişteni au cumpărat măşti din farmacii, stocul fiind epuizat în propoţie de 90%. Toate farmaciile şi-au creat sau îşi vor actualiza stocurile pentru că există o cerere foarte mare din partea cetăţenilor”, a declarat Carmen Bâte, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Dâmboviţa.