Grădiniţă antiatomică, abandonată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grădiniţa din Cartierul Prepeleac din Târgovişte zace în conservare de trei ani de zile. Investiţia de peste 300.000 de euro a fost suportată de Federaţia pentru Pace a Ţărilor Balcanice printr-un proiect prin care erau susţinute comunităţile de romi.

Unitatea de învăţământ trebuia să fie cea mai modernă din judeţ, fiind prevăzută cu săli de masă, spaţii de joacă, de odihnă, grupuri sanitare. În momentul de faţă, este singura instituţie de profil din judeţul Dâmboviţa care a fost prevăzută, din construcţie, cu adăpost antiatomic. Tocmai din această cauză s-au epuizat şi cei 300.000 de euro. „Partea greacă a predat investiţia Primăriei Târgovişte, rămânând ca Federaţia pentru Pace să amenajeze parterul. Din cauza problemelor economice care au apărut în Grecia, Federaţia nu s-a putut achita de obligaţia asumată. De trei ani, tot aşteptăm să fie gata, dar ne-a lovit şi pe noi criza şi totul a amorţit”, a declarat pentru „Adevărul de Seară” Dan Şetrean, preşedintele Alianţei pentru Pace din România.

Municipalitatea caută surse de finanţare
Primăria Târgovişte, de trei ani, ţine investiţia în conservare. Asta, în timp ce zeci de copii ai comunităţii de romi din Prepeleac merg la grădiniţă în alte zone ale oraşului sau stau, pur şi simplu, acasă. City managerul municipiului Târgovişte, ing. Marius Constantinescu, ne-a spus că administraţia locală are în vedere continuarea lucrărilor şi darea în folosinţă a grădiniţei cât mai rapid. „Avem şanse mari să o finalizăm. Sperăm ca până anul viitor să o punem la dispoziţia copiilor. Deocamdată, căutăm surse de finanţare”, spune Marius Constantinescu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite