Târgovişte: Casa-atelier "Gheorghe Petraşcu" aşteaptă vizitatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situată într-o zonă liniştită a Târgoviştei, în afara aglomeraţiei urbane, pe strada Narciselor nr.14, în zona bisericii catolice, Casa-atelier “Gheorghe Petraşcu” este unul dintre cele mai frumoase muzee ale oraşului nostru.

Inaugurată ca expoziţie permanentă la 12 aprilie 1970, casa aminteşte persoanei care îi trece pragul de clipele petrecute de cel care s-a legat prin pânzele sale de Târgovişte, oraşul care l-a primit în 1922 când şi-a construit aici o locuinţă.

Oraşul paşnic îl atrăgea atât prin istoria sa lăsată pe ruinele Curţii Domneşti, dar şi prin linişte şi calm.

Muzeul expune pe lângă lucrările pictorului şi obiecte cu caracter memorial, fotografii, scrisori, peneluri, şevaletul, obiecte personale, care vin să facă legătura dintre vizitator şi spiritul pictorului.

Pictorul îndrăgostit de Târgovişte

A vizitat pentru prima dată Târgoviştea în anul 1920 şi s-a hotărât să-şi construiască aici o reşedinţă pentru perioade de reculegere, căutând cu nostalgie un mediu propice care să compenseze distrugerea casei sale de creaţie de la Nicoreşti, în timpul războiului, în 1917.

Din 1922 până în 1942, artistul a pictat masiv la Târgovişte atras de aspectul patriarhal şi de existenţa multor vestigii istorice. Astfel se explică seria de picturi inspirate de Curtea Domnească din Târgovişte, dar şi peisajele cu case vechi din localitate, imaginile din miezul naturii lucrate de regulă din împrejurimile Târgoviştei sau generoase naturi statice cu flori.

O altă resursă de creaţie îşi găseşte artistul în propria lui casă, locuinţă simplă cu două încăperi la parter, dintre care cea mai mare cu destinaţie de atelier şi două cămăruţe ale copiilor la etaj.

Influenţat de Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu se desprinde de acesta şi îşi creează un stil original, realizat în modalitatea de a expune pe pânză o pastă consistentă plină de strălucire.

În 1970, casa Petraşcu devine muzeu

Imobilul care a generat şi adăpostit creaţiile remarcabile ale maestrului şi-a căpătat destinaţia cuvenită, în aprilie 1970, devenind "Casa - atelier Gheorghe Petraşcu", cu un fond de 51 de exponate, uleiuri şi grafică surprinzând toate genurile abordate de pictor: peisaje, portrete şi naturi statice.

Muzeul este deschis de marţi până duminică, între orele 09,00 şi 17,00 iar grupurile mai mari de zece persoane beneficiază de ghidaj în limba română. Preţul unui bilet este de 3 lei, iar studenţii şi elevii plătesc doar jumătate de preţ.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite