GALERIE FOTO „Târgovişte de jucărie”, la unul dintre cele mai mari festivaluri de teatru din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul de Ştefan Peca, în regia Anei Mărgineanu, a fost selectat pentru cea de-a unsprezecea ediţie a Festivalului New Plays From Europe. Următoarele reprezentaţii “Târgovişte de Jucărie” se joacă la Teatrul Municipal Târgovişte pe 22 şi pe 27 ianuarie.

Spectacolul este al spectatorului. Cu atât mai mult când ne referim la “Târgovişte de jucărie”, de Ştefan Peca, în regia Anei Mărgineanu. Spectatorul este cel care îşi crează spectacolul. El are la dispoziţie 18 mici spectacole, care au loc simultan în şase spaţii din interiorul Teatrului Municipal Târgovişte. Fiecare îşi poate alege traseul şi poate fi ales să participe la reprezentaţiile propuse.

VEZI AICI IMAGINI DIN SPECTACOL

Acest spectacol cameleon a atras atenţia directorului festivalului german New Plays From Europe de la Wiesbaden, festival dedicat exclusiv pieselor contemporane, jucate în limba originală. “Directorul festivalului şi asistenta lui au venit să vadă spectacolul şi l-au ales pentru ediţia de anul acesta. E posibil să fie singurul din România care participă la festival”, a dat detalii Departamentul de Comunicare al instituţiei. Festivalul va avea loc în perioada 14-24 iunie 2012.

“Târgovişte de jucărie” se joacă din nou la Teatrul Municipal Târgovişte, pe 22 şi pe 27 ianuarie. Preţul unui bilet este de 10 lei întreg şi 5 lei redus, pentru elevi şi studenţi. Din distribuţie fac parte Virgil Aioanei, Laurenţiu Bănescu, Radu Câmpean, Toma Dănila, Ilie Ghergu, Delia Lazăr, Cosmina Lirca, Maria Nicola, Ana Maria Oglindă, Cristian Olaru, Katia Pascariu, Mircea Silaghi, Daniela Stîngă, Ştefan Ştefănescu şi Miruna Vâju.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite