GALERIE FOTO Eminescu n-a murit!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi elevi ai Palatului Copiilor din Târgovişte au arătat astăzi că poetul nostru naţional încă este viu prin creaţiile sale, care inspiră noi generaţii de copii talentaţi. Ei au susţinut un spectacol de poezie şi cântec la biblioteca judeţeană din Târgovişte.

Aspirând la un loc la fel de înalt ca cel pe care îl ocupă Mihai Eminescu în literatura română, cei mici au recitat din poeziile lui şi din creaţiile proprii în cadrul unui spectacol dedicat poetului.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

“Îmi place să scriu despre natură, cum scria Mihai Eminescu”, mărturiseşte Dariana Voicu, elevă în clasa a treia la Şcoala “I.Al. Brătescu-Voineşti” din Târgovişte. Ca şi ea, mai mulţi dintre membrii cenaclului literar “Radu Petrescu”, condus de profesoara Ioana Geacăr, au recitat cu emoţie în faţa publicului adunat în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene “I.H. Rădulescu” Dâmboviţa.

Au cântat cu mic, cu mare


“Trubadurii valahi”, elevi ai cercului de muzică instrumentală condus de profesoara Mariana Vârjoghe, au interpretat melodii pe versuri eminesciene, încurajând asistenţa să fredoneze pe acordurile lor. “Elevii sunt în al treilea an de curs, dar sunt de diferite vârste. Doi sunt de la grădiniţă şi ceilalţi de la mai multe şcoli din judeţ. Sunt copii ambiţioşi, cu premii naţionale”, îî caracterizează profesoara lor.

Ateliere demonstrative

La finalul spectacolului, cei prezenţi au putut participa la ateliere de poezie, handmade şi muzică. Cei mai mulţi au preferat atelierul de handmade, condus de profesoara Larisa Popescu, unde au făcut origami. “N-am mai făcut nuferi din hârtie niciodată, dar aş vrea să învăţ şi de aceea am venit aici”, spune Andrei Toma. Cei mici sau strâns şi la workshopul de poezie, unde membrii cenacului le-au explicat, pe înţelesul lor, cum se face poezie.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite