Fotbalistul dâmboviţean Marian Pârşă a fost doborât de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bunicii lui Marian sunt sfâşiaţi de durere
Bunicii lui Marian sunt sfâşiaţi de durere

Fostul jucător de la Şeriff Tiraspol, a murit, ieri, după ce boala l-a chinuit trei ani de zile. La numai 22 de ani avea drumul deschis spre fotbalul mare şi spre echipa naţională, fiind curtat de cluburi precum Dinamo şi TSKA Moscova.

O nouă tragedie zguduie lumea fotbalului din Dâmboviţa, după ce, în perioada micului Ajax, Liţă şi Igescu au murit într-un accident de circuaţie, moment care a reprezentat declinul fotbalului de la noi. Mai târziu, o altă tânără speranţă a fotbalului din judeţul nostru, Ovidiu Iacob, la două săptămâni după ce debuta cu Steaua în cupele europene a avut parte de un sfârşit tragic, tot într-un accident de maşină.

La numai 22 de ani, fostul jucător al echipei FCM Târgovişte, Marian Pârşă a decedat ieri, după trei ani în care s-a chinuit cu o fomă de cancer osos foarte violent, care nu numai că i-a încheiat prematur cariera, dar l-a ţintuit la pat, fiind paralizat de la piept în jos.

Boala i-a oprit transferul la Dinamo Moscova

Tânărul dâmboviţean a început fotbalul ca junior la Flacăra Moreni, dar s-a remarcat în fotbalul românesc la Petrolul Ploieşti. La numai 19 de ani, Marian Pîrşă s-a trensferat la campioana Moldovei, Seriff Tiraspol. "Era golgheterul turului de campionat în Moldova, când i-au depistat boala. Fusese propus la echipa naţională de către colegul său Răzvan Cociş, iar selecţionerul Victor Piţurcă îl monitoriza deja. Mai mult, în momentul în care necazul l-a lovit, Marian avea drumul deschis spre fotbalul mare. Avea oferte de 600 de mii de euro de la Dinamo şi TSKA Moscova", povesteşte cumnatul lui Marian, Ionuţ Zaharia.

Marian Pârşă: "Mă cheamă de pe lumea cealaltă"

După aflarea diagnosticului necruţător, Costel, tatăl fostului fotbalist a hotărât să nu spună nimănui despre boala lui Marian încercând astfel să-i protejeze pe membrii familiei. "Am ascuns această veste de familie. Copilul ăsta a avut trei ani de suferinţă de neimaginat", spune tatăl lui Marian amintind că Răzvan Cociş a fost cel care l-a ajutat foarte mult pe fiul său. "M-au sunat foarte mulţi dintre colegii lui. Ieri Răzvan Cociş mi-a spus că suferă enorm. Cociş a fost întotdeauna alături de fiul meu. Mereu îl suna să vadă cum se mai simte", mai povesteşte Costel Pîrşă.

Chiar dacă rudele nu i-au spus niciodată că va muri, Marian a presimţit că sfârşitul este aproape. "A fost puternic, s-a luptat cu moartea până-n ultima clipă. A vorbit cu noi şi ne spunea că îl cheamă ceilalţi, cei de pe lumea cealaltă. Mă cheamă la ei, ne spunea Marian", declară cumnatul Ionuţ Zaharia.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite