Florin Popescu, liderul PDL Dâmboviţa: "Nu îmi dau demisia, decât dacă mi-o cere președintele"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Popescu
Florin Popescu

Vicepreşedintele PDL, Florin Popescu, a declarat, miercuri, că îşi dă demisia din conducerea partidului doar dacă i-o cere „preşedintele”, adăugând că au fost momente în care a anticipat eșecul în alegeri.

Pe de altă parte, vicepreședintele PDL susține că apreciază colaborarea pe care a avut-o, din poziția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, cu ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea. Nu a comentat însă decizia acesteia de a demisiona din funcţia de preşedinte al PDL Bucureşti.

„Elena Udrea a luat o decizie unipersonală. Nu știu eu cât e de corectă, că nu fac eu analiza Organizației București, însă nu cred că n-ar trebui noi, cel puțin, în județul Dâmbovița, să nu apreciem colaborarea pe care am avut-o cu ministrul Udrea, la un moment dat, și cu alți miniștri”, a mai spus Popescu.

Florin Popescu a pierdut cursa pentru un nou mandat la șefia Consiliului Județean Dâmbovița în fața senatorului social-democrat Adrian Țuțuianu. El ocupă funcția de vicepreședinte al PDL și conduce organizația județeană a partidului. El susține că au fost momente în care a simțit că va pierde alegerile de duminică.

„Am înțeles valul de antipatie la adresa partidului din care provin. Nu sunt genul care să plec din fața valului. L-am luat în piept, am căzut, dar am căzut în picioare (...) Nu vreau să discut despre cauzele unui eșec pe care, sincer să fiu, au fost momente pe care îl anticipam, întrucât au fost măsuri de austeritate grele”, a mai spus vicepreședintele PDL.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite