Flacăra Învierii sub lupa pompierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
No title
No title

300  de pompieri cu 35 autospeciale şi utilaje de intervenţie, dar şi două ambulanţe SMURD sunt pregătite pentru orice incident care ar putea avea loc în Noaptea Învierii.

„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa a dispus măsuri de creştere a operativităţii, cu accent pe prevenirea şi intervenţia în caz de urgenţă, prin suplimentarea personalului din serviciul operativ şi în mod deosebit în domeniul prevenirii. Avem echipaje în locaţiile unde participarea credincioşilor va fi în număr mare la slujbele religioase prilejuite de această Sfântă Sărbătoare”, a declarat maior Eduard Ţelea.
Pompierii au asigurat condiţiile de acces şi evacuare a persoanelor prin 68 acţiuni preventive la lăcaşurile de cult.

“Este foarte important să prevenim orice eveniment nefericit, care se poate întâmpla în aceste zile. Speram că nu se va produce niciun incident, chiar dacă noi vom supraveghea credincioşii”, a spus Mihai Enache, pompier ISU Dâmboviţa.

Au pus accent pe instruirea personalului asupra modului de comportare şi de acţiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă. De asemenea, au fost tipărite şi materiale informative cu măsuri de apărare împotriva incendiilor.

“Am fost în fiecare seară la biserică la denii şi am văzut că se mai întâmplă şi accidente. Sunt unii oameni neatenţi şi din cauza aglomeraţiei din biserică se poate isca o nenorocire. Am primit şi nişte fluturaşi cu indicaţii şi poate oamenii vor fi mai precauţi ”, povesteşte Elena Stoica, o târgovişteancă de 67 de ani.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite